Daily Archive: joi, august 11, 2022
Politică
Una dintre cele mai mari organizații ale Partidului Social Democrat, Organizația PSD din municipiul Lupeni și-a ales joi, 11 august 2022, liderii care o vor conduce și în următorii …
Educație
În această lună, E.ON susține proiectul #Singur – anti-bullying CAMP inițiat de Asociația Zi de Bine, care organizează o tabără anti-bullying dedicată copiilor, părinților și profesorilor, în continuarea unui …
Cultură
Concertele Classic Unlimited încep o nouă călătorie prin țară la începutul lunii septembrie. 10 spații inedite din 10 orașe din țară se vor transforma, și în această toamnă, în …
Administrație
La Uricani continuă și în acest an lucrările de asfaltare ale unor drumuri vicinale, investiții derulate de administrația publică locală care aduc civilizația urbană în zonele rurale ale localității. …
Educație
La Universitatea din Petroșani, cu toate că este perioada vacanței de vară pentru studenți și cadre le universitare, continuă în ritm altert lucrările de investiții în modernizarea campusului universitar. …
Stiri la zi
Simbol al sărbătorii de Sfânta Maria, ”Nedeia Troiței” va fi organizat și în acest an, pe 15 august, în poiana din stațiunea Parâng Petroșani. Evenimentul va avea loc în …