Un grup de elevi și profesori de la Liceul Tehnologic din municipiul Lupeni vor avea parte, în perioada următoare, de o experiență profesională deosebită, în cadrul unui proiect european în care au fost cooptați.
Aceștia vor cunoaște experiența ERASMUS în Cipru, unde timp de 19 zile vor activa în cadrul unor companii de profil auto, respectiv turism, pentru dobândirea de experiență practică și RI în conformitate cu cerintele de calitate europene solicitate de angajatori, prin participarea la stagii practică în companii de profil din localitatea Paphos.
Astfel, după cum informează prof. Aurelia Bucur (director), un număr de 23 de elevi din clasele a X-a învățământ profesional de la Liceul Tehnologic Lupeni, însoțiți de profesori coordonatori, vor participa la aceste stagii de pregătire în Cipru, după cum urmează: un număr de 11 elevi de clasa a X-a de la profilul ”Lucrător hotelier” vor efectua stagii de practivă la Hotelul Avlida din Paphos, unde vor studia organizarea de activități în unitățile de primire turistică, în timp ce alți 12 elevi de clasa a X-a de la profilul ”Mecanic auto” vor efectua stagii de practică la firma O. P. Auto Quality Service Cente din aceeași localitate cipriotă Paphos, unde vor acumula competențe practice în ceea ce privește întreținerea și repararea automobilelor.
Hotelul Avlida, care aparține grupului A.N. ESTATES PLC, este un hotel de 4 stele, situat în centrul orasului Paphos care dispune de 200 de camere (single, double și apartament, toate cu băi proprii). Baza materială a spațiilor de cazare, a celor 3 baruri și 2 restaurante dar și a facilităților de agrement pe care le detine acest hotel este una ultramodernă și asigura cele mai înalte cerințe de calitate solicitate de clienți. Personalul acestuia este format din 50 de persoane, care deservesc doar segmentul de întreținere a spațiilor de cazare și care oferă servicii de înaltă calitate, apreciate de clienti conform referințelor postate de site-urile de rezervări.
O. P. Auto Quality Service Center este o companie care deține peste 25 de ateliere auto în toată zona orașului Paphos. Ea este specializată pe reparații de caroserie auto, pulverizare diagnosticare auto, reparații mecanice, electrice, aer conditionat, reparații geamuri, aliniere, evaluări auto, spălătorie și servicii de valet, lustruire cu ceară și vânzare de accesorii auto. Compania oferă pregatire personalului în contextul alinierii la schimbările tehnologice din industria auto.
Programul educațional derulat în Cipru, face parte din proiectul: 2023-1-RO01-KA122-VET-000119477 întitulat ”PARTENERIAT EUROPEAN PENTRU DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR SOLICITATE PE PIAȚA MUNCII”, proiect finanțat de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (AN), în cadrul programului Erasmus+ al Uniunii Europene.
Pentru elevii Liceului Tehnologic Lupeni această experiență poate constitui, potrivit reprezentanților unității de învățământ, un pas important în acumularea de experiență practică în cele două domenii de activitate pentru care cererea de pe piața muncii este în creștere.
În plus, pe perioada celor 19 zile pe care le vor petrece în Cipru, dincolo de experiența stagiilor de pregătire în cele două unități de profil, participanții vor avea parte și de experiența unor programe culturale și turistice specifice acestei țări europene, programe oferite de reprezentanții țării gazdă.