Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor sărbătorită în județul Hunedoara cu o ”lecție deschisă” în Panteonul Moților și în Capitala Daciei

Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor sărbătorită în  județul Hunedoara cu o ”lecție deschisă” în Panteonul Moților și în Capitala Daciei

Peste 150 de copii din școlile hunedorene, alături de profesorii lor coordonatori, au răspuns invitației DGAMPT Hunedoara de a sărbători împreună Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor, în cadrul unei ”lecții deschise” susținute de specialiștii din cadrul instituției care administrează siturile și monumentele istorice din județul Hunedoara, aflate în responsabilitatea Consiliului Județean Hunedoara.

Două dintre obiectivele aflate în administrarea instituției, respectiv situl arheologic Sarmizegetusa Regia și Complexul de Monumente Țebea au fost astăzi vizitate de grupurile de tineri care au trecut peste disconfortul creat de vremea rece și capricioasă și au pus mai presus de orice dorința de cunoaștere și respectul pentru tot ce înseamnă istoria și frumusețea județului Hunedoara. Copiii s-au bucurat de o lecție deschisă de istorie și de un ghidaj gratuit din partea specialiștilor DGAMPT Hunedoara. Totodată, la finalul activității, elevii și profesorii lor au primit materiale promoționale și de promovare turistică a județului Hunedoara.

Printre cei care le-au vorbit tinerilor despre impresionantele monumente și siuturi istorice din județul nostrui s-a numărat și consilierul județean Doinița Maria Bălănesc, Șef Serviciu Administrare monumente în cadrul DGAMPT Hunedoara. Aceasta s-a declarat, la rândul său, emoționată de întâlnirea cu elevii pasionați de istorie care au vizitat cele două obiective, de la Țebea și Sarmizegetusa, considerate a fi veritabile simboluri ale existenței națiunii române.

”Am trăit emoții aparte astăzi, odată cu misiunea de a fi, împreună cu colegii mei, ghid pentru 150 de copii de la școlile hunedorene care ne-au fost oaspeți în două dintre cele mai speciale monumente înscrise în acest patrimoniu atât de valoros al județului Hunedoara: în Panteonul lui Avram Iancu de la Țebea și în Capitala Daciei de la Sarmizegetusa Regia. M-a bucurat nespus interesul tinerilor pentru aceste obiective de patrimoniul ale întregii națiuni române și mai ales faptul că au fost ”ochi și urechi” la lecția deschisă pe care le-am prezentat-o”, a declarat Doinița Maria Bălănesc.

Evenimentul a fost organizat de DGAMPT Hunedoara în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara!

Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor este dedicată celebrării şi promovării patrimoniului cultural și reprezintă o oportunitate de a atrage atenţia asupra diversităţii, a relevanţei acestuia, dar şi asupra vulnerabilităţii sale. Totodată, este un bun prilej pentru a ne aminti că patrimoniul este comun și toți avem responsabilitatea de a-l proteja pentru a-l lăsa moștenire generațiilor următoare. Aceasta este sărbătorită la nivel mondial în data de 18 aprilie.

În această zi, intrarea tuturor copiilor în situl arheologic Sarmizegetusa Regia și în Complexul de Monumente Țebea a fost gratuită.