Curg încă lacrimi pe Valea Plângerii în amintirea eroilor mineri căzuți în Mina Aurelia de la Lupeni

Curg încă lacrimi pe Valea Plângerii în amintirea eroilor mineri căzuți în Mina Aurelia de la Lupeni

Poate că timpul vindecă, așa cum se spune, rănile trecutului, însă amintirile dureroase care au marcat istoria celor aproape două secole de minerit în Valea Jiului rămân etern în amintirea noastră. Etern este (și trebuie să fie !) respectul față de minerii pentru care mina le-a fost deopotrivă viață și moarte, cărora le-a dat pâine, dar le-a devenit și mormânt.

Cu acest sentiment de adânc respect au fost omagiați și anul acesta cei 82 de truditori ai adâncurilor pentru care, în urmă cu 102 ani, în miezul zilei de 27 aprilie 1922, sirenele sunau a moarte și a jale. Pentru că atunci, 82 de ortaci au fost scoși, pe brațe, bucăți, bucățele, din adâncul Minei Aurelia, iar lacrimile au ars obrajii Lupeniului. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, în urma acestei tragedii au rămas 62 de văduve și 124 de orfani, dar și infinite lacrimi de durere și amintiri tulburătoare. Tragedia avea să rămână în istoria, până astăzi, drept  cea mai mare tragedie minieră din toate timpurile în Valea Jiului și în întreaga țară. Atunci jalea a fost atât de mare, încât la Lupeni a venit însuși Regele Ferdinand I să îmbărbăteze văduvele și orfanii. Și, se spune, tot de atunci, din 27 aprilie 1922, Valea Jiului este cunoscută drept „Valea Plângerii”.

Deși de la această tragedie s-a scurs deja mai bine un secol, memoria eroilor mineri care au căzut pe frontul cărbunelui a rămas încă vie în memoria oamenilor din municipiul Lupeni, numele lor fiind gravat pentru eternitate pe frontispiciul monumentului care le este închinat. În fața acestui monument s-au adunat și astăzi o seamă de oameni pentru care omagiul adus acestor eroi este unul fără de sfârșit.

Un sobor de preoți a oficiat, după datină, o slujbă de pomenire întru veșnica odihnă a celor care au căzut jertfă acestei grozave nenorociri: Breazu Ioan, Danci Iosif, Demian Avram lui Todor, Demian Dumitru, Dirk Filip, Făgărăşanu Francisc (Fogarasy Ferenc), Ghedur Gheorghe (Gedzur Gheorghe), Gligor Vasile (Gregor Vasilie), Halician Victor (Halcea Victor), Cazan Vasile, Mag Mihai (Mag Mihaly), Manea Nicolae, Mărgăjan Ioan (Margaian Iuon), Micluţa Precup, Neşeleanu Ioan (Neşelean Iuon), Neşelean Lazăr, Popa Iuliu, Petrescu Gheorghe (Petrusc Gheorghe), Popa Vasile (Popa Vasilie), Savu Ioan lui Solomon (Sav Iuon lui Solomon), Seleşan Todor, Scropota Toma (Scrobota Tănăsie), Detrelean Mitru, Cupa Andrei (Cupa Indrei), Lăscuţ Ioan (Lescuţ Iuon), Mihăilă Nicolae, Şchiopu Ioan(Scoupu Iuon), Bârsan Vasile (Berzan Vasilie), Popa Todor, Bandi Andrei (Bandi Andras), Gollesz Andras, Wenzel Kalman, Agoston Istvan, Albert Sandor, Baczai Simon, Barton Hubert, Benko Janos, Biro Jozsef Janos, Boer Gyorgy, Bojte Elek, Boko Imre, Csiszer Andras, Ersek Istvan, Fazakas Istvan, Fazakas Aron, Otvos Janos, Gergely Janos, Habina Jozsef, Kis B.Laszlo, Klemencz Andras, Kopros Adolf, Kovacs Sandor, Krakovski Karoly, Kriska Kajelan, Liszko Kirilia (Lesco Chirilă), Major Denes, Markus Domokos, Michnic Leo Mozes Miklos, Nagy Lajos Peter, Orban Sandor, Pal Ferenc, Panczel Ferenc, Puch Janos, Rohner Ignatz, Skoromoslei Ioan, Szentes Peter, Skoupi Karoly, Szocs Andras Andrase, Stadler Istvan, Takacs Tamas, Ternecz Adolf, Tkaczisen Andras, Vajda Jozsef, Wenzel Karoly, Wenzel Rudolf, Vajda Ferencz Istvan, Aranyi Mihaly, Hint Gheorghe, Borsos Peter.

”Ziua de 29 aprilie este de 100 de ani o zi tristă pentru municipiul Lupeni, o zi în care ne amintim de cumplita tragedie de la Mina Aurelia, o zi în care ne gândim, în primul rând, la cei 82 de eroi mineri care au pierit în adâncul pământului, așa cum ne gândim la toți eroii mineri care s-au jertfit în subteran pentru ca noi, ca și comunitate, să ajungem să fim astăzi aici. Jertfa acestor oameni se cere a fi cinstită veșnic, iar pentru noi este o datorie de onoare să ne amintim de ei și să le aducem un pios omagiu. S-au scurs peste 100 de ani de la acea tragedie, dar imaginea acelei înmormântări colective, cu 82 de coșciuge îngropate într-o zi în fața unui cortegiu funerar la care au luat parte peste 20.000, aproape 30.000 de oameni este la fel de intensă pentru noi, tot așa cum Valea Jiului a rămas, de atunci și până astăzi, cunoscută drept Valea Plângerii. Nu vom uita aceste lucruri niciodată și ne vom ruga, în fiecare an, aici, în Cimitirul eroilor din municipiul Lupeni pentru odihna veșnică a celor care și-au dat viața în misiunea lor grea de a aduce unei țări întregi, lumina din adâncuri. Dumnezeu să-i odihnească în pace!”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

Coroane și jerbe de flori au fost depuse la monumentul eroilor mineri căzuți în explozia din aprilie 1922 de către participanții la acest moment comemorativ.

Nelipsit de la evenimentele care marchează momente importante din istoria municipiului Lupeni, Emil Părău – cetățean de vază al acestei localități, își amintește cu emoție de faptul că și-a petrecut copilăria în vecinătatea acestei mine, iar între poveștile bătrânilor din cartier cele care aminteau de tragedia din aprilie 1922 erau printre cele mai emoționante. ”Eu am copilărit în locul unde s-a întâmplat această tragedie pe care o comemorăm astăzi, i se spunea atunci Ocna Aurelia. Îmi aduc aminte că ne duceam să ne jucăm pe-acolo și ne povesteau cei mai în vârstă că parcă se aud niște plânsete la gura minei și așa am aflat, de la părinți, și noi despre ce s-a întâmplat acolo. Nu putem uita ce durere a generat acel moment, a fost cea mai mare jale aici în Valea Jiului și sperăm că așa ceva nu se va mai întâmpla niciodată”, a declarat Emil Părău.

Memoria eroilor mineri care au pierit în cea mai mare tragedie petrecută într-o mină de cărbune din țara noastră de-a lungul întregii istorii a mineritului românesc rămâne la fel de vie. Pentru că ”eroii nu mor niciodată!”