Din anul 2016, atunci când au fost dezvelite primele busturi din componența Memorialului Eroilor de la Pasul Vîlcan, chiar pe locul liniei de front în care la finalul lunii august 1916, glorioasa Armată Română cucerea prima palmă de pământ Românesc din Transilvania, în ceea ce avea să rămână în istorie drept primul pas spre constituirea, la finalul Marelui Război, premiselor care au stat la baza făuririi României Mari, patrioti români de pretutindeni vin să-i omagieze pe eroi într-un adevărat pelerinaj de suflet.
Desfășurat sub genericul ”Prin Valea Jiului spre Marea Unire”, evenimentul cultural-patriotic de la Pasul Vîlcan se află anul acesta în fața ediției cu numărul opt. Potrivit primarului municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, în cadrul evenimentului vor avea loc o serie de ceremonii civile și militare, un scurt moment artistic, depuneri de coroane de flori la Memorialul Eroilor, precum și discursuri din partea oficialităților. Și în acest an sunt așteptați să partiocipe la acest eveniment reprezentanți ai Guvernului, ai Parlamentului, ai administrațiilor locale și județene din Hunedoara și Gorj, primarii Văii Jiului, membri ai asociațiilor rezerviștilor militari și membri ai asociațiilor dedicate Cultului Eroilor, precum și toți românii cu simț patriotic.
”Acest memorial cultural-patriotic a devenit un important punct de reper în viața comunității noastre, pe măsura cuvenită momentului istoric pe care-l marchează. Pentru noi, vulcănenii, Pasul Vîlcan nu este doar un excepțional loc de belvedere, ci și un loc de pelerinaj în care mergem, de fiecare dată, cu emoție și respect, pentru a ne aminti de importantele repere ale istoriei noastre naționale care au fost consemnate în acest loc și pentru a ne ruga pentru sufletele eroilor care au căzut pe aceste locuri pentru viitorul românilor și al României. Suntem beneficiari direcți ai acestei jertfe și avem datoria morală de a-i omagia de ostașii români care și-au vărsat aici sângele și care și-au dat viața pentru un măreț ideal: ”Honor et patria!” Lor le este dedicat acest eveniment emoționant care ne adună pe toți cei care prețuim istoria și respectăm, eroii neamului românesc”, a declarat Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
Programul din acest an al ceremoniilor de la Memorialul Eroilor de la Pasul Vîlcan va avea loc sâmbătă, 17 august 2023, de la ora 11, cu desfășurarea unui ceremonial militar în cadrul căruia vor fi prezentate copiile drapelelor de luptă ale celor 12 batalioane care au luptat în Marele Război al Reîntregirii (însemne de onoare care se află în custodia Primăriei municipiului Vulcan și Asociației Județene Hunedoara ”Cultul Eroilor-Regina Maria”), urmat de alocuțiuni ale invitaților, un ceremonial religios ”Te Deum”, depuneri de coroane de flori și un scurt program artistic. Întregul eveniment va fi urmat de o agapă prietenească la care sunt invitați la masă toți participanții la eveniment.
Ceremonialul cultural-istoric ”Prin Valea Jiului spre Marea Unire” este organizat de Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan, Consiliul județean Hunedoara, Episcopia Devei și Hunedoarei, Asociația Națională ”Cultul Eroilor – Regina Maria” – Filiala județului Hunedoara, Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere ”Sarmizegetusa” Hunedoara, Asociația Comitetul de Inițiativă Valea Jiului și Comexim R Lupeni.
Tot sub genericul ”Prin Valea Jiului, spre Marea Unire” se va desfășura la Vulcan și o nouă ediție a simpozionului de istorie militară, organziat în mod tradițional în avanpremiera pelerinajului de la Memorialul Eroilor Primului ăzboi Mondial din Pasul Vâlcan. Anul acesta evenimentul este programat pentru data de vineri, 16 august 2024, ora 17,00 și este găzduit la Biblioteca Liceului Tehnologic „Mihai Viteazu” din municipiul Vulcan.
Evenimentul conferă celor interesați oportunitatea de a afla, din prezentările unor reputați istorici, crâmpeie din istoria luptelor din Primul Război Mondial de pe frontul deschis în Munții Vîlcanului și despre rolul pe care aceastea l-au avut în făurirea actului istoric de la 1 Decembrie 1918, eveniment al cărui Centenar îl sărbătorim cu toții în acest an.
Potrivit infomațiilor prezentate de președintele Asociației Naționale ”Cultul Eroilor-Regina Maria” – Filiala județului Hunedoara, Ioan Dorel Șchiopu, la acest simpozion au fost invitați să susțină prelegeri o serie de personalități din comunitatea militară și academică română, printre care se numără g-ral Grigore Buciu – vicepreședinte al ANCERM și col. Petre Gurău – președinte al Filialei București a ANCERM.
”Evenimentul este deschis participării tuturor celor interesați de subiectul aflat în dezbatere, unul pe care noi îl considerăm extrem de important în ceea ce privește istoria comunității noastre și în ceea ce privește evoluția întregului areal social-economic al Văii Jiului din ultimul secol. Motiv pentru care așteptăm cât mai mulți profesori, oameni de cultură, istorici, gazetari sau pur si simplu cetățeni pasionați de istorie, la aceste inedite dezbateri pe care Vulcanul are onoarea să le poată găzdui și în acest an în avanpremiera Memorialului de la Pasul Vâlcan”, spune Ioan Dorel Șchiopu, președintele Filialei județene Huneodara a Asociației ”Cultul Eroilor-Regina Maria”.