Viceprimar nou, ales prin „tragere la sorți” la Aninoasa

Viceprimar nou, ales prin „tragere la sorți” la Aninoasa

Cu toate că și în orașul Aninoasa, alegătorii au creditat PSD în alegerile locale cu un vor care să asigure nu doar alegerea fără emoții a primarului Nicolae Dunca pentru un nou mandat în fruntea administrației locale, ci și o majoritate simplă în Consiliul local, alegerea noului viceprimar al orașului Aninoasa nu s-a dovedit a fi aici o misiune la fel de ușoară ca în celelalte localități ale Văii Jiului, unde s-a mers pe principiul continuității.

Potrivit primarului Nicolae Dunca, președintele Organizației locale a PSD Aninoasa, nu mai puțin de 4 dintre cei 7 consilieri social-democrați aleși în noul Consiliu local și-au exprimat dorința de a ocupa funcția de viceprimar pentru noul mandat. „În aceste condiții, ne-a fost destul de greu să alegem o metodă unanim acceptată de colegi pentru a susține un singur candidat în ședința de plen a Consilului local pentru ca și viceprimarul ales să poată fi tot un membru al echipei PSD, pe care cetățenii au creditat-o cu majoritate la toate nivelurile administrației publice. Am decis să stabilim numele candidatului nostru printr-o metodă clasică, nu neapărat cea mai fericită, dar în mod cert una acceptată de toată lumea: prin tragere la sorți”, spune primarul Nicolae Dunca.

Din rândul celor 4 candidați social-democrați, tragerea la sorți l-a desemnat drept candidat al PSD pentru funcția de viceprimar pe consilierul local Dumitru Balaci. Astfel, acesta fiind susținut de majoritatea PSD din Consiliul local, alegerea sa în această demnitate publică a fost doar o simplă formalitate, chiar dacă pe listele de vot au figurat doi candidați, Dumitru Balaci fiind ales viceprimar în cadrul primei ședințe de lucru a noului Consiliu local al orașului Aninoasa, de la începutul lunii noiembrie 2024.

Dumitru Balaci a lucrat la mină, iar după închiderea minei s-a disponibilizat și, o perioadă de timp, a fost plecat la muncă în străinătate. A revenit acasă, la Aninoasa, unde și-a deschis o mică afacere locală în domeniul service auto și, cu experiența acumulată de-a lungul timpului, s-a alăturat echipei PSD Aninoasa pentru a pune umărul împreună la dezvoltarea comunității locale.