Customize Consent Preferences

We use cookies to help you navigate efficiently and perform certain functions. You will find detailed information about all cookies under each consent category below.

The cookies that are categorized as "Necessary" are stored on your browser as they are essential for enabling the basic functionalities of the site. ... 

Always Active

Necessary cookies are required to enable the basic features of this site, such as providing secure log-in or adjusting your consent preferences. These cookies do not store any personally identifiable data.

No cookies to display.

Functional cookies help perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collecting feedback, and other third-party features.

No cookies to display.

Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics such as the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.

No cookies to display.

Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.

No cookies to display.

Advertisement cookies are used to provide visitors with customized advertisements based on the pages you visited previously and to analyze the effectiveness of the ad campaigns.

No cookies to display.

Portretul unui muzician într-un apreciat proiect educațional al Bibliotecii județene „Ovid Densușianu”

Portretul unui muzician într-un apreciat proiect educațional al Bibliotecii județene „Ovid Densușianu”

Atentă la aniversările culturale, Biblioteca județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat zilele trecute o manifestare cultural-educativă desfășurată sub genericul „Giacomo Puccini, geniul nestăpânit”, o evocare a vieții și creației muzicale a ilustrului compozitor italian care a îmbogățit arta lirică mondială cu creații nemuritoare.

„Biblioteca noastră și-a propus să marcheze aniversarea centenarului morții lui Giacomo Puccini printr-o amplă activitate culturală menită să facă cunoscute publicului, în mod deosebit tinerilor, viața și creația lirică a celebrului compozitor. Demersul nostru s-a dorit a fi și o invitație adresată tinerilor de a se apropia, de a cunoaște și de a îndrăgi muzica de operă, în mod deosebit marile sale capodopere și creatorii lor”, a declarat Ioan Sebastian Bara, managerul instituției.

O excelentă prezentare a detaliat principalele momente din viața acestui compozitor născut la 22 decembrie 1858 în orașul italian Lucca și mort la 29 noiembrie 1924 la Bruxelles.

Cei prezenți au putut afla principalele momente din biografia lui Giacomo Puccini, contribuția sa la crearea curentului artistic realist cunoscut sub denumirea de verism în muzica și spectacolul de operă (alegerea subiectelor și a personajelor din realitatea de fiecare zi, din viața adevărată pe care o duc păturile mai modeste ale societății).

Au fost trecute în revistă marile creații lirice ale lui Puccini, opere care de peste un secol nu lipsesc de pe afișele marilor teatre de operă din lume: „Manon Lescaut”, „Boema”, „Tosca”, „Madama Butterfly”, „La Rondine”, „Gianni Schicchi”, „Suor Angelica” și, ultima operă, „Turandot”, operă a cărei arie a tenorului este mai mult decât celebră.

O secțiune aparte a prezentării a fost dedicată marilor cântăreți români de operă care au dat viață unor personaje pucciniene, un loc aparte fiind ocupat de marea soprană română Hariclea Darclée, cea care a întruchipat-o pentru prima dată, la premiera din anul 1900 de la Roma, pe Tosca din opera omonimă a lui Puccini.

„Am considerat că prezentarea importantei personalități a lui Giacomo Puccini va ajuta tinerii să-și completeze cultura generală cu un capitol important și necesar pentru înțelegerea fenomenului muzical, a istoriei muzicii universale în ansamblu. Au avut prilejul să afle lucruri interesante, foarte bine documentate, despre un mare compozitor italian, un compozitor ale cărui creații se bucură, de peste un secol, de admirația și prețuirea iubitorilor de muzică de operă. Pentru că Giaccomo Puccini a lăsat moștenire patrimoniului muzical universal opere nemuritoare. Chiar dacă tinerii iubesc muzica rock, reggae, pop sau alte genuri, chiar dacă sunt fani ai unor soliști și formații moderne care umplu stadioane cu mii de spectatori, am dorit ca acum să afle câte ceva și despre un gen muzical care, de peste patru secole, a atras foarte mult public tânăr.  Prezentarea noastră i-a introdus în viața muzicală a Italiei la sfârșitul secolului 19 și începutul secolului 20, le-a arătat crâmpeie din viața tumultuoasă a unui compozitor care a dat măsura geniului său muzical în opere nelipsite de pe afișele marilor teatre de operă ale lumii, de la Scala din Milano la Metropolitan Opera din New York, de la opera din Melbourne la Opera Mare din Paris și atâtea altele”, a mai spus Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii.

Acesta arată că mulți dintre spectatorii tineri de azi vor deveni studenți în mari centre universitare și acolo teatrele de operă sunt și astăzi asaltate de public tânăr doritor de cultură. Sebastian Bara consideră că frecventarea sălilor de concert, a spectacolelor de operă face parte din pașii necesari pentru formarea unei culturi generale solide, de bună calitate.