Echipă completă la conducerea Consiliului județean Hunedoara

Echipă completă la conducerea Consiliului județean Hunedoara

Garnitura de conducere executivă a noului Consiliu județean Hunedoara a fost completată luni, 11 noiembrie 2024 odată cu alegerea celor doi vicepreședinți ai forului legislativ județean care-l vor seconda pe Laurențiu Nistor – președintele CJH.

Prof. Alin Adam Țambă – vicepreședinte al CJH

La propunerea acestuia, plenul CJH a validat astăzi alegerea în cele două posturi executive de vicepreședinte a lui Alin Adam Țambă și Ioan Demeter, ambii fiind membri ai echipei PSD din Consiliul județean Hunedoara.

Alin Adam Țambă este profesor, a ocupat calitatea de vicepreședinte și în mandatul 2020-2024, după ce, înainte de a fi ales în administrația județeană, a mai ocupat pentru o perioadă de timp și funcția de viceprimar al municipiului Orăștie. „Sper ca şi în aceşti patru ani să mă ridic la nivelul aşteptărilor, să ducem cu bine la final toate proiectele pe care le avem pe fonduri nerambursabile şi să atragem noi investiţii. Să putem rezolva toate acele probleme care poate par mici, dar sunt importante pentru locuitorii judeţului nostru. Până să faci lucruri mari, încearcă să faci lucrurile mici”, a declarat Alin Ţambă.

Dr. Ioan Demeter – vicepreședinte al CJH

Ioan Demeter se află la cel de-al doilea mandat de consilier județean, dar este cunoscut și recunoscut în viața publică mai ales datorită prodigioasei sale activități medicale. Doctorul Ioan Demeter a absolvit Facultatea de Medicină Generală a Institutului de Medicină din Timişoara în 1980, an în care şi-a început activitatea, ca stagiar, în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva. A participat la activităţi de ocrotire a sănătăţii şi în combaterea diferitelor epidemii. S-a evidenţiat în aceste activităţi socio-profesionale, în special în profilaxia bolilor profesionale corelate cu suferinţele şi afecţiunile interne. A fost şeful Secţiei de Boli Interne, directorul Policlinicii judeţene, director medical și director al Spitalului judeţean de Urgență din Deva, director coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, membru în comitetul director al Asociaţiei „Salvital -SMURD” Hunedoara. De asemenea, a făcut parte şi din comitetul director ADIVEST Timişoara, iar în plan politic a activat, în ultimii ani, în Consiliul local al municipiului Deva. Dr. Ioan Demeter este, de asemenea, „Cetățean de onoare al municipiului Deva”.

„Cred că în aceşti ani am acumulat experienţă privind asistenţa medicală, ca medic curant, iar vreo 20 de ani, în paralel am făcut şi muncă de administraţie, de la director de policlinică, la director medical, la manager de spital şi director al Direcţiei de Sănătate Publică. Am avut două mandate de consilier local şi unul de consilier jude­ţean şi sper ca acestea să-mi fie de folos în îndeplinirea sarcinilor de vicepreşedinte al CJ Hunedoara”, a declarat Ioan Demeter.

„Pentru mine, aceasta nu este o surpriză, ci o continuitate firească. În 2016, am avut președinte și doi vicepreședinți PSD, la fel și în 2020, iar acum, în 2024, rămânem în această formulă politică. Sunt mulțumit de alegerea celor doi vicepreședinți și am deplină încredere în profesionalismul și angajamentul lor. Am avut ocazia de a colabora cu Alin Țambă timp de patru ani. Este un tânăr de perspectivă, un om dedicat și implicat, și sper ca acest mandat să fie o șansă pentru el de a-și depăși performanțele anterioare. De asemenea, domnul Ioan Demeter este un profesionist desăvârșit, un medic excepțional, cu o experiență vastă în domeniul sănătății. Având în vedere numeroasele proiecte de sănătate pe care le avem în derulare în județ, sunt convins că expertiza sa va fi un plus pentru a le duce la îndeplinire”, a declarat președintele Laurențiu Nistor la finalul ședinței.

Din  echipa PSD care deține toate funcțiile executive la nivelul conducerii CJH pentry mandatul 2024-2028 mai face parte Costel Avram, numit în funcția de administrator public al județului Hunedoara.