Periplul nostru reportericesc se opreşte, în această săptămână în “capitala” de vacanţă a României, la Sinaia. Oraşul, amplasat strategic pe Valea Prahovei, între munţii Bucegi şi munţii Gârbova sau Baiului cum sunt ei mai bine cunoscuţi, la o altitudine de 800 de metri, te cucereşte încă de la început nu numai prin fruuseţea locurilor, ci mai ales prin aerul său boem, pe care nici o altă staţiune de pe Valea Prahovei nu îl are.
Din istoria acestei aşezări aflăm că încă de pe la 1500, aici se aflau câte un han sau câte un loc pentru popasul drumeţilor pentru că, deşi drumul ce lega Ţara Românească de Braşov era anevoios şi periculos, acesta era străbătut zilnic de o sumedenie de negustori. Mai târziu, pe la 1581 apare pomenit în hrisoave Schitul Sf. Nicolae de la Molomoţ ridicat de Mihai Cantacuzino drept mulţumire pentru că fusese adăpostit de pustnicii locului în timp ce se ascundea de oamenii domnitorului Dimitrie Ghica, ucigaşul tatălui său. Schitul a fost închinat Bisericii Sf. Ecaterina de pe muntele Sinai, de aici venind de altfel şi denumirea de mai târziu a localităţii: Sinaia. Pe la 1783, domnitorul Mihail Şuţu înzestrează Mănăstirea (Schitul ia între timp numele de Mănăstirea Sinaia) cu 40 de scutelnici pe care îi aşează împreună cu familiile lor pe valea râului Izvorul Dorului. Impresionat de frumuseţea locurilor dar şi de calităţile terapeutice pe care zona le putea oferi din plin, în 1864, prinţul Dimitrie Ghica cedează o parte din moşia lui de la Furnica împreună cu Mănăstirea Sinaia, Euforiei Spitalelor Civile, asociaţie ce avea drept scop înfiinţarea pe aceste locuri a unei staţiuni de lux. Acesta devine astfel fondatorul oraşului Sinaia căruia îi urmează mai apoi Pricipele Carol I.
Se spune că în 1866, Carol I ar fi vizitat Mănăstirea Sinaia şi s-ar fi îndrăgostit definitiv de aceste locuri. Numai astfel se explică alegerea localităţii Sinaia drept reşedinţă de vară a familiei regale şi construirea Castelelor Peleş şi Pelişor. Oraşul s-a dezvoltat semnificativ mai ales după 1879, când a fost inaugurată calea ferată Bucureşti – Sinaia, una dintre primele de acest fel din România.
Construcţia Castelului Peleş începută în 1875 şi terminată în 1883 a transformat Sinaia într-o zonă rezidenţială privilegiată dar şi într-un centru al vieţii politice, culturale şi artistice din România şi din Europa. Numeroşi oameni politici îşi vor construi în zonă reşedinţe elegante, iar numeroşi artişti îşi vor desăvârşi aici actul creator. Sinaia devine astfel o staţiune privilegiată pentru mai marii vremii, aici existând încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea numeroase hoteluri şi vile, o bază de agrement, restaurante, ceainării şi cofetării, o şcoală de echitaţie şi un hipodrom foarte apreciat de clasa politică a acelei perioade, băi de hidroterapie, o grădină zoologică, un parc de promenadă şi să nu uităm clădirea a cărui nume se leagă în general de staţiunile de lux, Cazinoul. Cu toate aceste “dependinţe” regale, nu ne mai miră faptul de ce Sinaia mai este cunoscută, încă de la începutul secolului al XX-lea, drept “Perla Carpaţilor”.
După cum am mai spus, Sinaia devine o staţiune foarte căutată şi de artişti. Marele George Enescu îşi construieşte aici un adevărat cămin. Între concerte se refugiază la Luminiş unde îşi desăvârşeşte opera. De altfel, casa ce adăposteşte lucrurile personale, dar şi pianul Ibach de la care au răsunat concerte memorabile, a devenit azi un foarte vizitat muzeu. Vasile Alecsandri, Nicolae Grigorescu, Ioan Luca Caragiale, Nicolae Iorga, Yehudi Menuhin, Cezar Boliac, Grigore Alexandrescu, Gheorghe Tătărascu, Teodor Aman, Alexandru Vlahuţă, Take Ionescu, Bucura Dumbrava, Mihail Sadoveanu, Nicolae Labiş, Ion Minulescu sunt doar câţiva dintre oamenii de cultură care au vizitat Sinaia, au poposit pentru perioade mai lungi sau mai scurte pe aceste meleaguri şi au lăsat în urma lor opere nemuritoare create în acest frumos loc de odihnă.
Cu toate acestea, dincolo de aceste frumoase amintiri ale vieţii culturale, de numele localităţii sunt legate şi tragedii ale istoriei. În 1933, primul ministru Gheorghe Duca este asasinat de către legionari pe peronul gării, iar mai târziu marele istoric Nicolae Iorga este răpit chiar din casa sa de la Sinaia şi asasinat tot de către legionari într-o pădure din Prahova.
Destinul localităţii ar fi fost poate cu totul altul dacă nu ar fi fost legat de destinul Familiei Regale din România. Aici s-au stins din viaţă Carol I, Ferdinand şi regina Maria dar tot aici a venit pe lume ultimul rege al României, Mihai I. Ani de-a rândul de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi până aproape de mijlocul secolului al XX-lea, la Sinaia au fost luate cele mai importante decizii istorice, oraşul fiind fiind o adevarată capitală nedeclarată a ţării, de unde se emiteau decretele regale ce apoi erau transmise Guvernului de la Bucureşti.
Să mergi la Sinaia şi să nu vizitezi castelul Peleş, înseamnă mai mult decât ignoranţă. Celebrul castel de la Peleş este cel mai bine conservat din România şi unul foarte bine cotat pe plan mondial, atât datorită valorii sale istorice cât şi pentru operele de artă existente în interior, unele dintre ele unicat în lume. Deşi castelul a fost ridicat în numai 8 ani, amenajarea terenului adiacent de către celebrii arhitecţi ai vremurilor, Johannes Schultz și Karel Liman, a început în 1873. Şi castelul a fost amenajat de către decoratori celebri ai vremurilor, J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz şi Berhard Ludwig din Viena.
SINAIA / GALERIE FOTO:
Castelul de la Peleş are peste 160 de încăperi, printre care amintim o sală de teatru, holul de onoare, sala de consiliu, dormitorul regal, cabinetul de lucru, Sala Florentină şi Sala Maură toate împodobite cu lemn de tei, candelabre imense, oglinzi veneţiene sau viralii deosebite. În construirea şi amenajarea castelului nu s-a făcut rabat de la calitate şi de la noile descoperiri ale tehnologiei. Astfel, Peleşul a fost primul castel electrificat din Europa, beneficia de încălzire centrală, de lifturi şi aspiratoare, toate noutăţi ale tehnicii în acea perioadă.
Se spune că până şi împăratul Franz Josep, vizitând castelul a rămas deosebit de impresionat de măreţia acestuia, bătrânul împărat făcând numeroase fotografii cu împrejurimile şi castelul.
Peleşul a fost construit la Sinaia nu numai datorită frumuseţii naturii ci şi a poziţiei stategice a localităţii. La început, aproape de graniţa cu Austro-Ungaria, iar mai apoi, după reîntregirea neamului din 1918, acesta se afla situat în inima (centrul) ţării. Douăzeci de ani mai târziu a fost construit şi Pelişorul. Deşi considerat un frate mai mic al Peleşului, cas-telul de la Pelişor este la fel de impunător şi atractiv ca şi fratele său mai mare.
În anul 1953 castelele Peleş şi Pelişor au fost incluse în patrimoniul muzeal şi deschise turiştilor. Se spune că familia Ceauşescu, deşi a vizitat foarte rar castelul, ar fi vrut să-şi stabilească una dintre reşedinţe aici dar muzeografii i-ar fi speriat cu existenţa în castel a unei ciuperci dăunătoare pentru om. Lucru doar pe jumătate mărturisit pentru că este adevărată descoperirea unei
ciuperci dar care ataca lemnul, pentru stîrpirea acesteia fiind nevoie de o restaurare a anumitor încăperi ale castelului. Din ordinul Lui Ceauşescu, între 1975 şi până în 1989, castelul a fost închis.
Abia în anul 2000 el a fost redeschis pentru publicul larg, iar în anul 2006 el a fost retrocedat posesorilor de drept al acestuia, familia regală a României. Acesta a hotărât menţinerea castelului Peleş în circuitul turistic.