Astăzi, 13 septembrie, este Ziua Pompierilor din România, o zi care comemorează eroismul de care au dat dovadă pompierii militari, conduşi de locotenentul Pavel Zăgănescu în bătălia din Dealul Spirii, împotriva trupelor otomane, în timpul Revoluţiei din 1848.
Cu acest prilej, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara„ al județului Hunedoara a organizat ziua porților deschise la sediile Detașamantelor de Pompieri Deva, Hunedoara, Orăștie și Petroșani, a Secției Ilia și Stației Brad.
Pentru că la Petroșani se află una dintre cele mai importante garnizoane a pompierilor militari, primarul Tiberiu Iacob Ridzi a țint, ca de fiecare dată, cu acest prilej, să le transmită un mesaj pompierilor: ”An de an, omagiem cu respectul cuvenit și onoarea bine-meritată, acești bravi oameni – pompierii. La Petroșani, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri, împreună cu colegii lor voluntari, au demonstrat de fiecare dată o pregătire exemplară iar intervențiile lor au fost în măsură să salveze vieți și bunuri ori de câte ori a fost nevoie. Pentru efortul continuu şi implicarea deosebită în acțiunile la care sunt solicitați, pentru pasiunea şi devotamentul demonstrate, pompierii din Petroșani merită deplinul nostru respect, preţuire şi stimă. Acest moment aniversar îmi oferă ocazia de a le adresa cele mai calde felicitări, urări de sănătate, putere de muncă şi succes în îndeplinirea misiunilor. LA MULȚI ANI!”, a spus primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
”