Operatorul serviciilor de alimenare cu apă potabilă și canalziare din Valea Jiului se pregătește, în această perioadă, în vederea optimizării instalațiilor și echipamentelor, a sistemelor de captare, alimentare și transport al apei potabile, precum și al rețelelor de canalizare, astfel încât acestea să funcționeze corespunzător pe timpul iernii.
Astfel, sistemul de canalizare este verificat şi au loc lucrări de decolmatare a reţelelor de apă pluvială. Similar, se fac verificări la rețelele de alimentare cu apă potabilă, mai ales în localitățile care nu au beneficiar de investiții în modernizarea acestor rețele și unde, în mod frecvent, apar probleme.
„Încet – încet facem pregătirile de toamnă – iarnă. Ne ajută şi vremea, pentru că nu mai sunt ploile puternice cu care ne-am confruntat în lunile precedente. Ajungem să ne gândim şi că vor fi debite prea puţine şi atunci se colmatează mai repede instalaţiile de canalizare. Încercăm să intervenim mai ales în zonele inundabile, unde ploile dese ne-au creat foarte multe probleme. Pot fi şi zone surpate de canalizare, care trebuie remediate. Trebuie să vedem care a fost efectul ploilor de peste vară”, a declarat directorul Apa Serv valea Jiului SA, Cristian Ionică.