2.215.643,00 lei din care 2.118.181,59 lei provenind din fonduri europene nerambursabile vor ajunge la Petrila, pentru execuția contractului de investiții privind creșterea eficienței energetice la „Școala Gimnazială I.D. SirbuPetrila” Structura „Scoala GimnazialaNr. 6” din Orașul Petrila, Județul Hunedoara .
În acest sens, astăzi la sediul ADR VEST din Timișoara, directorul acestei instituții – Sorin Maxim și primarul orașului Petrila – Vasile Jurca au semnat contractul de finanțareal acestui obiectiv.
Potrivit proiectului, investițiile care urmează să fie realizate la unitatea școlară din orașul Petrila sunt:
- Izolare termică fațadă: parte opacă și parte vitrată;
- Izolare planșeu peste ultimul nivel;
- Lucrări instalații electrice, inclusiv montare sistem fotovoltaic;
- Lucrări instalații termice, inclusiv montare pompă de căldură;
- Lucrări instalatii sanitare și PSI;
- Lucrări de reparatii la fațadă, trotuar și acoperiș.
Proiectul urmează să fie realizat într-un termen de cel mult 22 de luni. Proiectul a fost semnat astăzi, împreună cu alte trei proiecte similare de investiții publice finanțate prin Regio-POR 2014-2020, de care vor beneficia comunitățile locale din Orăștie, Reșița și Gătaia.