Reprezentanții Consliului județean Huneodara sunt profund nemulțumiți de felul în care decurg lucrările de investiții la modernizarea drumulu județean care asgură accesul în zona Masivului Parâng dinspre platoul de la Cabana Rusu.
Astăzi, șantierul a fost inspectat din nou, pentru a treia oară de la momentul în care a fost semnat odinul de începere a lucrărilor la această investiție, de o echipă formată din reprezentanți ai Direcței tehnice din Consiliul județean Județean Hunedoara, echipă condusă de administratorul public Costel Avram.
Avram este cel care a exprimat de altfel și în mod public nemulțumirea instituției județene față de felul în care drumarii de la firma austriacă Strabag înțeleg să acționeze pe acest șantier. ”Din păcate, ceea ce am constatat și astăzi în Parâng este în măsură nu doar să ne nemulțumească, ci chiar să ne îngrijoreze. Personal, nu pot să înțeleg cum este posibil ca o firmă titrată cum este Strabag să nu acționeze aici decât cu un singur utilaj, iar lucrările să fie mult sub graficul asumat prin contractul semnat cu Consiliul județean, asta în condițiile în care vremea este foarte bună pentru acest tip de lucrări. Mă întreb ce vor face la iarnă, dacă acum nu-și fac treaba așa cum au asumat-o prin contract?”, a declarat Costel Avram.
Acesta mai arată că reprezentanții Consiliului județean le-au cerut și la finalul inspecției de astăzi celor de la Strabag să trateze cu mai multă seriozitate acest contract, pentru că drumul spre Parâng este foarte important pentru Consiliul județean și pentru întreaga Vale a Jiului. ”În ceea ce ne privește, vom monitoriza permanent stadiul lucrărilor din Parâng și vom informa constant opinia publică asupra felului în care acționează cei de la Strabag. Sper că atenționările noastre vor fi luate în serios și vom vedea mai multă acțiune pe acest șantier extrem de important pentru dezvoltarea turismului în Parâng”, a mai adăugat administratorul public al județului Hunedoara.