Finalul săptămânii trecute a adus la Straja câteva sute de iubitori ai maratonului montan, un sport care atrage din ce în ce mai mulți pasionați pe traseele de alergare din Valea Jiului. De data aceasta, competiția – o premieră pentru Straja – a avut parte de o organizare impecabilă, girată de parteneriatul dintre ACS Sorii Junior’s, Primăria și Consiliului Local al Municipiului Lupeni.
Evenimentul a fost ”provocat” de una dintre cele mai apreciate și ambițioase sportive din municipiul Lupeni, Geta Manolache, cunoscută și sub renumele de Geta Minerița, cea care împreună cu veteranul Ioan Ambruș fac cinste, prin performanțele lor naționale și internaționale, nu doar acestui sport din ce în ce mai îndrăgit, ci și regiunii Văii Jiului în general și Lupeniului în mod special.
De altfel, după cum ne-a informat primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, și competiția de la Straja, aflată la prima sa ediție, s-a dorit a fi una care să promoveze sportul și oportunitățile de dezvoltare a unor competiții de alergare montană în stațiunea Straja.
Dincolo de rezultate și clasamente, pe care le puteți regăsi pe pagina dedicată evenimentului de la Straja, cert este că, atât prin prezența extrem de numeroasă pentru o competiție sportivă aflată la prima ediție, dar și prin modul impecabil de organizare, Maratonul Straja 2018 s-a bucurat de un real succes.
”Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la succesul acestui eveniment sportiv pe care l-am visat de multă vreme și pe care mă bucur că am reușit să-l organizăm la Straja. Se cuvine, acum la final, felicitări organizatorilor, sportvilor participanți, dar mai ales campionilor. Au muncit la marcaj pe o vreme cumplită și au fost recompensați de mama natură cu o vreme minunată la concurs, iar organizatorii au compensat și ei cu premii, cupe, medalii și diplome”, a declarat Geta Manolache, proncipalul organziator al evenimentului.
La rândul său, primarul municipiului Lupeni se declară încântat de faptul că activitatea sportivă de interes național prinde viață tot mai mult la Straja, nu doar în cadrul competițiilor din sezonul de iarnă, ci și în cele care aduc un plus de viață stațiunii Straja în celelalte anotimpuri. ”Cu ajutorul unor oameni pasionați și al unor sportivi de excepție din Lupeni, iată că reușim să promovăm din ce în ce mai multe evenimente sportive apreciate la nivel național în stațiunea Straja, evenimente prin care promovăm Straja, promovăm turismul și facem ca despre zona noastră turistică, despre municipiul Lupeni, să se vorbească în cuvinte frumoase. Vom continua să acordăm sprijin acestui tip de evenimente, pe care eu le consider definitorii în promovarea imaginii stațunii Straja, dar și în ceea ce privește atragerea oamenilor către sport”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.