Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) implementează pe o perioadă de 32 de luni, proiectul „UNIT 4 RMPD – Ucenicie și stagii pentru șomerii non-NEET din Regiunile mai puțin Dezvoltate”, cofinanțat din Fondul Social European (FSE), prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 (POCU).
Prin intermediul acestui proiect , Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va sprijini financiar angajatorii care încarează, prin programe de ucenicie sau stagii de practică, șomeri în varstă de peste 25 de ani (non-NEET), înregistrați în evidențele Serviciului Public de Ocupare (SPO). Astfel, angajatorii care desfășoară programe de ucenicie sau stagii de practică vor beneficia de un sprijin financiar în valoare de 2.250 lei/lună/ucenic/stagiar.
Angajatorii vor putea beneficia de această subvenție pe toată durata contractului de ucenicie/stagiu încheiat, astfel: timp de 6 luni pentru stagiile de practică, iar pentru contractele de ucenicie, perioada variind în funcție de nivelul de calificare, de la 1 la 3 ani, cu condiția menținerii raporturilor de muncă ale acestor categorii de persoane pe perioada contractului de stagiu/ucenicie.
Proiectul va fi implementat cu sprijinul agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă din 7 regiuni de dezvoltare, eligibile conform cererii de finanțare, respectiv: Centru, Nord-Est, Nord-Vest, Sud-Muntenia, Sud-Est, Sud-Vest Oltenia și Vest.
Bugetul proiectului este de 124.934.687 lei (aproximativ 27 milioane euro) din care 106.194.484 lei (23 milioane euro) sunt cheltuieli nerambursabile. În cadrul proiectului va fi finanțată angajarea, prin contracte de ucenicie și stagii de practică, a 3.842 de șomeri în vârstă de peste 25 de ani, astfel:
1.921 de șomeri și persoane inactive din care 579 șomeri pe termen lung și/sau persoane cu dizabilități și/sau persoane cu studii primare sau studii gimnaziale și/sau persoane cu studii liceale sau postliceale;
1.152 persoane din mediul rural, în special persoanele din agricultura de
subzistență și semi-subzistență;
768 cetățeni români aparținând minorității rome