Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență ”Iancu de Hunedoara” și-a prezentat astăzi, la sala de festivități a ISJ Hunedoara din Deva, bilanțul anului 2018.
Evenimentul s-a bucurat de o participare numeroasă a reprezentanților ISU Hunedoara. la eveniment au participat, de asemenea, prefectul județului Hunedoara – Fabius Tiberiu Kiszely și președintele Consiliului județean Hunedoara – Mircea Flaviu Bobora.
Potrivit raportului prezentat de conducerea ISU Hunedoara, în anul care a trecut, pompierii hunedoreni au fost solicitați la 20.445 de intervenții, cu 16,86% mai multe față de anul 2017. Dintre acestea, un număr de 11.615 au fost intervenții de prim ajutor calificat și descarcerare, 412 intervenții la incendii, 191 intervenții ca urmare a fenomenelor hidro-meteo periculoase, respectiv inundații. Timpul mediu de răspuns pentru echipajele de stingere a scăzut cu două minute față de 2017, de la 11,27 minute la 9,35 minute. La sfârșitul anului 2018, în județul Hunedoara erau funcționale 14 structuri de intervenție ale ISU Hunedoara.
Repartizarea intervenţiilor pe subunităţi în funcţie de numărul acestora se prezintă astfel:
1. Detaşamentul Deva – 4.441 intervenţii;
2. Detaşamentul Petroşani – 4.367 intervenţii;
3. Detaşamentu Hunedoara – 3.246 intervenţii;
4. Detaşamentul Oraştie – 2.121 intervenţii;
5. Staţia Brad – 1.751 intervenţii;
6. Secţia Ilia – 1.589 intervenţii.
O parte din intervenţiile avute în zona de competenţă au fost în cooperare cu celelalte componente ale Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă (poliţie, jandarmi, S.R.I., unităţi ale M.A.N., etc).
Repartiţia intervenţiilor în funcţie de tipul acestora se prezintă astfel:
– 11.615 intervenţii de prim ajutor calificat şi descarcerare (media zilnică fiind de 32 cazuri);
– 412 intervenţii la incendii;
– 346 incendii de vegetaţie uscată;
– 191 intervenţii ca urmare a fenomenelor hidro-meteorologice periculoase respectiv inundaţii;
– 1.030 intervenţii în alte situaţii de urgenţă;
– 6 asanări ale terenului de muniţii rămase neexplodate din urma conflictelor armate;
– 5.201 acţiuni pentru protecţia comunităţilor materializate prin activităţi de informare preventivă, recunoaşteri în teren, exerciţii cu forţe şi mijloace;
– 1.644 acţiuni de asistenţă persoane.
De menţionat este faptul că, pe lângă intervenţiile proprii desfăşurate pe raza judeţului, în anul 2018 echipa de scafandri din cadrul I.S.U. Hunedoara a intervenit în sprijin în judeţele Sibiu, Timiş şi Constanţa.
Unul dintre cei mai importanţi indicatori pentru activitatea operaţională desfăşurată anul trecut asumat la începutul fiecărui an de către comanda unităţii este timpul mediu de răspuns la intervenţie, ce se prezintă astfel:
– Timpul mediu de răspuns pentru echipajele de stingere la nivelul anului 2018 a fost de 9,35 minute, faţă de 11,27 minute în 2017, înregistrându-se o scădere de aproximativ 2 minute a timpului mediu;
– Timpul mediu de răspuns pentru echipajele S.M.U.R.D. la nivelul anului 2018 a fost de 9,43 minute, faţă de 9,44 minute în anul 2017.
În urma analizei acţiunilor de răspuns la nivel naţional, timpii de răspuns înregistraţi la nivelul judeţului Hunedoara sunt situaţi sub media timpilor de răspuns înregistraţi la nivel naţional (12,00 minute înregistrat pentru echipajele S.M.U.R.D. şi 13,00 înregistrat pentru echipajele de stingere a incendiilor ).
În anul 2018 s-au înregistrat douăzeci şi unu victime: 16 persoane rănite (5 adulţi şi 1 copil) şi 5 persoane decedate (adulţi), faţă de anul trecut când s-au înregistrat unsprezece victime: 7 persoane rănite (7 adulţi) şi 4 persoane decedate (adulţi).
În anul 2018 au fost înregistrate 280 incendii la locuinţe, situaţie ce determină continuarea eforturilor asupra intensificării acţiunilor practice şi responsabilizării cetăţenilor asupra riscurilor la care se expun în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de prevenire a incendiilor. Cauzele care au determinat producerea de incendii la locuinţe sunt următoarele:
– 27,85% instalaţii electrice defecte
– 10,71 % acţiune intenţionată
– 8,19 % sisteme şi mijloace de încălzire defecte/improvizate
– 6,42 % fumatul
– 4,64 % foc deschis în spaţii închise
– 42,19 % alte împrejurări materializate prin jocul copii lor cu focul, nereguli organizatorice, defecţiuni tehnice de exploatare/proiectare, etc.
Pentru anul 2019, ISU Hunedoara are în plan creșterea capacității de răspuns în situații de urgență prin: operaționalizarea unui echipaj de prim-ajutor în orașul Geoagiu, operaționalizarea unui echipaj de prim-ajutor la punctul de lucru Totești, înființarea unui punct de lucru pe timpul sezonului estival în stațiunea Geoagiu-Băi (autospecială de stins incendii, ambulanță SMURD).
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea-Flaviu Bobora și prefectul județului Hunedoara, Fabius Tiberiu Kiszely i-au felicitat pe pompierii hunedoreni pentru intervenția promptă, salvatoare de vieți și bunuri.