24 ianuarie este nu doar o zi cu însemnătate istorică marcată în calendarul activităților culturale derulate în municipiul Vulcan, ci și o zi care a intrat în conștiința comunității locale din municvipiul Vulcan drept ziua defilării cu torțe aprinse.
În aceste condiții, este evident că administrația publică locală din municipiul Vulcan organizează și în acest an, în mod tradițional, sărbătoarea patriotică de la 24 ianuarie: UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE.
Potrivit primarului Gheorghe Ile, toți cei ce vor să cinstească alături de reprezentanții Primăriei, ai Consiliului local, ai Poliției Comunitare și ai militarilor rezerviști din cadrul Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragerea din Valea Jiului cest moment înălțător din istoria neamului românesc, sunt invitați joi, 24 ianuarie, ora 18,00, în zona giratoriului de la Unic, de unde alaiul de români cu mic cu mare, va defila pe bulevardul Mihai Viteazul până la giratoriul de la piață.
Evenimentul se va încheia cu o Horă a Unirii în jurul sensului giratoriu de la Piață, în acordurile muzicii fanfarei municipiului Vulcan.