Potrivit unui ordin emis de Ministerul Educației Naționale, la recomandărea Ministerului Sănătății, vineri, 25 ianuarie 2019, elevii și preșcolarii din toate unitățile de învățământ preuniversitar din țară vor fi liberi.
Măsura vine după ce, conform datelor raportate de Institutul Național de Sănătate Publică, în săptămâna precedentă a fost înregistrată a doua săptămână epidemică din acest sezon gripal, cu o activitate gripală cu un trend crescător.
Decizia de ultimă oră a Ministerului Educației Naționale a fost luată ca măsură ce poate determina limitarea extinderii circulației virusului gripal în rândul preșcolarilor și elevilor. Având în vedere că data de 24 Ianuarie este declarată oficial zi liberă, copiii vor fi mai puțin expuși, timp de patru zile, riscului crescut de îmbolnăvire din cadrul colectivităților.