La Uricani, edilii așteaptă sprijin pentru a-și putea cofințanta proiectele europene deja contractate

Home Administrație La Uricani, edilii așteaptă sprijin pentru a-și putea cofințanta proiectele europene deja contractate

Prevederile noii Legi a Bugetului de Stat pentru anul 2019 sunt în măsură să asigure funcționarea, fără probleme, a administrației publice locale din orașul Uricani. Primarul localității, Dănuț Buhăescu apreciază că suma de 1200 de lei/locuitor care este alocată fiecărei primării de oraș din România este una suficientă pentru a garanta funcționarea administrației locale.

În schimb, în opinia edilului, comunitatea locală din orașul Uricani va avea nevoie de un sprijin consistent dn partea autorităților județene pentru a-și putea cofinanța proiectele europene deja contractate, dar și cele pentru care Primăria Uricani este deja pregătită să aplice imediat ce se vor deschide noi axe de finanțare. În acest moment, numai pentru cele două proiecte europene contractate de autoritățile locale de la Uricani pentru eficientizarea energetică a blocurilor de locuințe de pe străzile 1 Decembrie, Aleea Trandarfirilor, respectiv străzile 1 Mai, Revoluției și Sterminos, cota de cofinanțare locală este în valoare totală de 3.376.000 lei. Orașul Uricani are însă în derulare și alte două importante proiecte europene privind regenerarea urbană, respectiv cel privind modernizarea zonei de faleză a Jiului din orașul Uricnai și cel privind reabilitarea fostului sediu al minei Valea de Brazi, proiecte pentru care autoritățile locale au nevoie de asemeena de o cotă de cofinațare însumând 306.000 lei.

O parte din banii necesari pentru cofinanțarea acestor proiecte au fost alocați de către Consiliul județean Hunedoara, la finalul anului trecut.

Primarul orașului Uricani spune însă că deja se află în etapa de evaluare la ADR vest alte proiecte europene de importanță majoră pentru dezvoltarea comunității locale din orașul Uricani, proiecte pentru care e posibil ca anul acesta să fie semnate contractele de finanțare. Primarul orașului Uricani amintește aici, spre exemplu, proiectul privind modernizarea Liceului Tehnologic Uricani și a Școlii generale nr. 2. ”În total, avem în diverse etape de implementare, nu mai puțin de 11 proiecte majore, unele în execuție, altele semnate, altele deja licitate, altele pentru care urmează să demarăm etapele legale de contractare și altele în diferite etape de evaluare la ADR Vest. Cert este că pentru cofinanțarea acestora, adică pentru a nu pierde banii europeni nerambursabili pe care am reușit să-i accesăm, vom avea nevoie de o sumă importantă de bani, pentru care sperăm să avem în continuare sprijinul Consiliului județean Hunedoara”, spune primarul Dănuț Buhăescu.

Din calculele făcute de acesta, autoritățile locale de la Uricani, vor avea nevoie în următorii doi ani de circa 65 de miliarde de lei vechi pentru cofinanțarea proiectelor europene. Din acești bani, după cum precizează primarul Buhăescu, circa 35-40 de miliarde de lei vechi sunt necesari încă de anul acesta. ”Știu că este o sumă foarte mare, mai ales în condițiile în care și anul trecut am beneficiat de vreo 8 miliarde lei vechi, dar vom insista să ni se aloce o sumă cât mai apropiată de necesar, pentru ca nu cumva să avem probleme cu implementarea proiectelor eurpene. Evident că și noi vom acoperi de la bugetul local o parte din această sumă, ne-am gândit și la varianta contractării unui credit pentru a avea o siguranță în plus, dar sperăm să beneficiem totuși de sprijin de la județ. Eu rămân optimist în această privință și am încredere că vom fi înțeleși, pentru că totuși vorbim de 11 proiecte foarte utile pentru oraș și cetățeni, deci nu de bani risipiți. La Uricani, este pentru prima dată când avem cele mai multe proiecte importante în derulare, cu bani europeni, de când funcționează primăria aceasta și de aceea cred că merităm să fim sprijiniți”, a mai precizat primarul Dănuț Buhăescu.

Pe lângă proiectele de investiții cu finanțare europeană, Primăria Uricani are deja aprobate pentru acest an și o serie de alte proiecte guvenamentale, care vizează reabilitarea unor drumuri vicinale, poduri, străzi, trotuare și alei din oraș, construcția unei noi grădinițe și reabilitarea alteia, modernizarea iluminatului public sau realizarea unui nou PUG. Și aceste proiecte, finanțate prin PNDL, au o cotă de cofinanțare locală, care însumează un efort bugetar de 2.118.000 lei.