IMM-urile pot primi 25.000 lei pentru prezenţa la târguri şi expoziţii

Home Economie IMM-urile pot primi 25.000 lei pentru prezenţa la târguri şi expoziţii

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, legea privind Programul de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, cu finanțare de la bugetul de stat, pentru perioada 2017-2020.

Programul este derulat de către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi are drept scop, în principal, facilitarea accesului pe pieţele externe a producătorilor autohtoni, promovarea produselor şi serviciilor IMM-urilor pe pieţele externe.

Informația a fost prezentată de către președintele PSD Huneodara, deputatul Laurențiu Nistor. Acesta apreciază că, în esenţă, legea oferă suportul necesar pentru sprijinirea participării companiilor la târguri şi expoziţii sau misiuni economice, cu branduri proprii, mai ales în pieţe tradiţionale ale României, unde calitatea produselor româneşti este recunoscută. Pentru acest apel, strategia Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat este promovarea în special pe piețele extra-UE a operatorilor economici români din sectoare considerate prioritare.

Astfel, IMM-urile vor primi 25.000 lei pentru prezenţa la târguri şi expoziţii şi 10.000 lei în cazul misiunilor economice, programul de accesare fiind simplu şi transparent, şi, foarte important, uşor de accesat on-line.

”În comparație cu anul trecut, modul de aplicare și procesul de decontare s-au simplificat mult, iar ajutorul se acordă, începând cu acest an, sub formă de sumă fixă, de tip sprijin forfetar. Alocaţia financiară nerambursabilă va fi stabilită prin ordin al ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, în limita bugetului anual alocat. Sumele aferente acestui Program vor fi acordate cu îndeplinirea criteriilor de eligibilitate, precum şi în conformitate cu punctajele stabilite prin normele metodologice de aplicare a legii”, a declarat deputatul Laurențiu Nistor.