Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi a ales un mod inedit de a sărbători astăzi Ziua Femeii. Într-un gest simbolic, acesta a vizitat-o astăzi pe Domnica Ileșoi, singurul veteran de război din Petroșani, pentru a-i oferi un buchet de flori și pentru a-i mulțumi încă o dată pentru rolul său esențial în viața comunității locale din Petroșani.
”Domnica Ileșoi, la 91 de ani, este un exemplu pentru întreaga comunitate. Datorită oamenilor ca dumneaei, avem noi, astăzi, ocazia de a trăi liberi. Am venit cu mare drag la doamna Ileșoi. Merită din tot sufletul să îi facem o mică bucurie, de 8 Martie să îi ofer un buchet de flori și să îi spunem ”La Mulți Ani” și să o țină Dumnezeu cât mai mult lângă noi, pentru că avem nevoie de astfel de oameni, de exemplul lor”, a declarat primarul Tiberiu Iacob – Ridzi.
Dincolo de faptul că este ultimul veteran de război din Petroșani, Domnica Ileșoi este la cei 91 de ani pe care-i va împlini în curând, aceeași fire veselă, același spirit tânăr și, fapt din ce în ce mai rar în zilele noastre, un adevărat patriot, care își iubește țara și pământul strămoșesc cu întreaga sa ființă. Și la întâlnirea din 8 Martie cu primarul Petroșniului și cu jurnaliștii care l-au însoțit pe acesta, Domnica Ileșoi a ținut să vorbească despre aceste sentimente care i-au marcat întreaga viață.