Un alt important șantier de investiții din municipiul Lupeni a fost redeschis astăzi, 19 martie 2019. Este vorba despre șantierul viitorului bloc ANL de la Lupeni, care se construiește în cartierul Băbăteni.
Noul bloc ANL de la Lupeni va avea o suprafață construită de 649,91 mp și o suprafață desfășurată de 3249,30 mp.
Proiectul este intitulat ”Locuințe pentru tineri, destinate închirierii în municipiul Lupeni-județul Hunedoara” iar, potrivit primarului Lucian Resmeriță, noul bloc ANL va cuprinde 45 de unități locative destinate tinerilor, respectiv 20 de garsoniere și 25 de apartamente cu două camere. Regimul de înălțime al construcției este P+3E+M, respectiv parter, 3 etaje și mansadă, așa cum se poate vedea în imaginea de mai sus, extrasă din proiectul de execuție al investiției.
”Am reluat astăzi, împreună cu firma care execută această investiție, lucrările la viitorul bloc ANL de la Lupeni. Prin această nouă investiție în ceea ce privește fondul locativ răspundem, la modul cel mai concret, tinerilor care ne-au solicitat și ne solicită permanent repartizarea unor locuințe pe raza municipiului Lupeni. Le mulțumesc celor de la ANL pentru aprobarea acestei investiții și constructorului pentru implicare și sunt convins că, împreună, vom putea materializa într-un timp cât mai scurt posibil această investiție, pentru a le oferi astfel tinerilor din orașul nostru, locuința multașteptată”,a declarat primarul Lucian Resmeriță.