Primul musical adolescentin din România ajunge la Deva – sâmbătă, 13 aprilie 2019, la ora 19:00, pe scena Centrului Cultural ”Drăgan Muntean”.
Realizat pe muzica trupei Holograf, spectacolul ”Dacă noi ne iubim” este o poveste de dragoste, imaginată de Julieta Georoiu și scrisă de doi adolescenți, Anastasia Jinga și Rareș Fota. Cu un scenariu original și jucat de 40 de artiști tineri, evenimentul creează un pod peste generații între fanii Holograf.
Doi adolescenți, aparent diferiți, luptă cu frica de a risca. Ea este o fată care iese în evidență fără să vrea, iar el este rockstar. În urma unui pariu, povestea ia o întorsătură interesantă. Unde pot ajunge Axell și Jess, dacă ei se iubesc veți afla în cele 90 de minute ale spectacolului care impresionează prin temele abordate – prietenia, iubirea, relația cu părinții, visurile, cariera, banii și alte subiecte care îi preocupă pe adolescenți în drumul spre maturitate.
Biletele pentru spectacol sunt puse în vânzare la prețuri de 25 lei, 40 lei și 60 lei (în funcție de locul ocupat în sală) și pot fi achiziționate de la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” Deva, de luni până vineri, între orele 10:00-16:00 sau de pe eventbook.ro.
Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0721.055.037.