Ultimul veteran de război din municipiul Petroșani, Domnica Ileșoi, s-a stins astăzi din viață, la vârsta de 91 de ani. Exemplu de patriotism, onoare și dragoste de țară, Domnica Ileșoi a fost un spirit viu până în ultima clipă a vieții sale. În fiecare an, de Ziua Veteranilor de Război, la întâlnirea sa tradițională cu presa și cu administrația locală, aceasta rememora momentele din perioada în care, la doar 17 ani, îndeplinea misiunea de asistent medical într-un spital de campanie din cel de-al doilea Război Mondial și unde, la un moment dat, a fost chiar martor al unei tragedii care a curmat viața fiului mareșalului Antonescu.
La vestea trecerii în eternitate a ultimului veteran de război din municipiul Petroșani, primarul Tiberiu Iacob Ridzi a ținut să transmită următoarele: ”Am primit cu tristețe și profund regret vestea trecerii în neființă a doamnei ILEȘOI DOMNICA (91 ani), VETERAN DE RĂZBOI, care și-a servit țara cu devotament și onoare făcând multe sacrificii. Va rămâne un adevărat exemplu pentru comunitatea noastră. Dumnezeu să o odihnească în pace!”
Ultima întrevedere între primarul Tiberiu Iacob Ridzi și Domnica Ileșoi a avut loc anul acesta, la 8 martie, când primarul Petroșaniului a vizitat-o acasă pentru a-i duce un buchet de flori.
Odată cu trecerea în Pantheonul eroilor neamului a ultimul veteran de război din municipiul Petroșani, flacăra adevăraților patrioți ai țării mai pierde din intensitate. ”Dacă sunt dezamăgită de ceva, este că acele idealuri pentru care noi am luptat cu arma în mână și cu credință într-un viitor mai bun, par astăzi uitate. Milioane de români și-au dat viața pentru fiecare palmă de pământ românesc și aflăm astăzi că un șeic arab cumpără grânarul țării din Insula Mare a Brăilei sau că pădurile României au ajuns să fie exploatate de nemți. E dureros acest lucru. Așa cum dureros este și faptul că resursele țării, petrolul, gazele, energia au încăput pe mâinile unor companii străine. Dar și mai dureros este faptul că, dacă în Război, statisticile arată că România a pierdut un milion și jumătate din fiii țării, astăzi, peste 4 milioane de români au plecat din țară din cauza politicilor proaste ale conducătorilor noștri. Văd, în fiecare zi, că țara pe care o iubesc mai mult ca orice, merge într-o direcție greșită și cred că tinerii sunt cei care trebuie să facă ceva să oprească acest declin, să salveze această țară. Eu, dacă aș mai fi în putere, n-aș ezita nici o clipă !”, au fost ultimele declarații pe care veteranul Domnica Ileșoi, le dădea presei, în urmă cu mai puțin de un an.
Dumnezeu s-o odihnească în pace !