Motiv de sărbătoare națională cu mici și bere, ziua de 1 Mai reflectă, în istorie, momente de răscruce ale luptei muncitorimii de pe întregul mapamond pentru condiții de muncă și de viață mai bune, pentru recompensarea corectă a valorii muncii.
Istoricul zilei de 1 Mai începe în anul 1872, atunci când peste 100.000 de muncitori din New York, în majoritate din industria construcţiilor, au demonstrat cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore, cerință transpusă însă în realitate abia în aprilie 1886. Pe 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au ieşit în stradă pe tot teritoriul Statelor Unite cerând respectarea acestei rezoluții, iar cele mai mari demonstrații au avut loc la Chicago, acolo unde acțiunile revendicative au degenerat în violențe ce s-au soldat cu morți și răniți. În urma acestor evenimente, mai mulți lideri ce aparţineau unei mişcări muncitoreşti au fost judecaţi, dar muncitorii din mai multe ţări, precum Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franţa şi Spania, s-au solidarizat şi au adunat bani pentru plata apărării liderilor muncitorilor americani. Începând din anul următor, în Statele Unite ziua de 1 mai a devenit ziua de comemorare a oamenilor muncii care și-au cerut drepturile ieșind în stradă.
În anul 1889, social-democrații europeni afiliați la așa numita „Internaționala a II–a” au stabilit la Paris, ca ziua de 1 Mai să fie o zi internațională a muncitorilor din întreaga lume. Această sărbătoare s-a răspândit în majoritatea statelor și fiind vorba despre muncitori şi socialism, era de aşteptat ca sărbătoarea să fie adoptată și de regimurile comuniste.
După cel de-al Doilea Război Mondial în ţările comuniste, vechea mişcare muncitorească internaţională a fost preluată şi transformată într-o sărbătoare de stat care cuprindea defilări impresionante şi mari serbări propagandistice. În România, această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în 1890.