În calitatea sa de membru al Uniunii Cadrelor Didactice Maghiare, prof. Ecaterina Illyes din Vulcan, directorul Școlii gimnaziale nr. 4 Vulcan, a aplicat în cadrul unui proiect derulat la nivel național de UCDM.
Proiectul a fost selectat la finanțare, astfel încât Școala gimnazială nr. 4 beneficiază de fonduri în valoare de 30.000 de lei pentru dotarea grădiniței din vecinătatea Școlii gimnaziale nr. 4 Vulcan cu noi echipamente de joacă. De altfel, în aceste zile, în curtea Grădiniței arondate Școlii 4 au început deja lucrările de montare a noilor echipamente care vor configura locul de joacă pentru copii și care le vor completa pe realizate aici de administrația locală.
Viceprimarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu transmite felicitări inițiatorului acestui proiect care aduce nu doar investiții de 30.000 de lei pentru Vulcan, ci și motive de bucurie pentru copiii care merg la această grădiniță. ”Felicitări doamnei director Illyes Ecaterina pentru proiectul câștigat cu Școala Gimnaziala Nr. 4 Vulcan. Un proiect în valoare de 30.000 de lei prin care vor fi primite mai multe leagăne, un tobogan, un balansoar, câțiva căluți pe arcuri, o ladă cu nisip, o banca și un coș de gunoi”, spune viceprimarul Merișanu.
Acesta a dat asigurări că angajații Primăriei municipiului Vulcan vor acorda tot sprijinul pentru buna desfășurare a activității de montare a acestor echipamente, care a început în aceste zile.