111 căşti de mineri date pe mâna unor artişti de primă mână și transformate în inedite lucrări de artă vor face obiectul expoziției ”Ordinul căștilor colorate”, al cărei vernisaj este programat să aibă loc astăzi, 17 mai 2019, de la ora 21,00 la Galeria de artă ”Forma” din Deva.
Evenimentul este realizat după o altă idee a lui Ion Barbu, care promite că exponatele vă vor lăsa, de-a dreptul, gură-cască. Cum se poate transforma o banală cască de miner într-o operă de artă veți avea ocazia să vedeți astăzi, în premieră, la Deva, odată cu prezentarea lucrărilor realizate de artiștii: Ana Adam, Florin Arhire Florinakis, Tudor Asciu, Marian Avramescu, Luna & Ion Andrei Barbu, Ion Barbu, Dalina Bădescu, Daniel Bălănescu, Mariela Bălănesce, Wilhelmina Kuron Bekesi, Adrian Bighei, Torino Bocăniciu, Mircea Bochiș, George Bodocan, Răzvan Tenie Brădean, Ion Burlacu, Dan Ioan Cîrjoi, Livia Coloji, Marian Coman, Teodora Coman, Florian Doru Crihană, Suzana Dan, Ionuț Dulămiță, Maxim Dumitraș, Suzana Fântânariu, Șerban & Ildiko Foarță, Mani Gutău, Radu Hangan, Ovidiu Hrin, Darius Hulea, Mihai Iknat, Irlo, Kero, Dana Kun, Otto Konstantin, Marcel Lupșe, Gheorghe Lungu, Maria Malcomete, Carmen Mavrea, Mircea Modreanu, Mircea moildovan, Rareș Moldovan, Alexandra Mureșan, Paul Mureșan, Elisabeth Ochsenfeld, Ocu, Silviu Oravitzan, Oana Palicică, Costel Pătrășcan, Dan Perjovschi, John Pârva, Andrei Pleșu, Andreea Poenar, Doina Reghiș, Andrei Rosetti, Florina Sacară, Andreea Săsăran, Dan Stanciu, Mariana Șerban, Mihaela Șchiopu, Ovidiu Toader, Ana Toma, Camelia Toma, Sorina Vazelină, Sorin Vreme, Alina Nealcoș, Cătălin Zaharia, Bea Gschwend.
Expoziția ”Ordinul Căștilor Colorate” este organizată de UAP Deva cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara.
Vă invităm la vernisaj, fie și pentru că, așa cum se precizează în afișul evenimentului, e vorba despre o expoziție care face toți banii !