Prezența masivă la votul de duminică în toate statele europene conferă componenței Parlamentului European (PE) rezultată în urma alegerilor o legitimitate sporită, dar și o răspundere pe măsură, consideră deputatul european Iuliu Winkler, președintele Organizației Județene Hunedoara a UDMR. ”Duminică s-a înregistrat o prezență excepțională la vot. S-au prezentat la urne aproape 9 milioane de oameni, astfel România înscriindu-se într-un trend european. (…) Participarea mare este importantă pentru că, acum, PE pornește cu o legitimitate mare, iar noi, toți candidații UDMR care vom deveni parlamentari europeni în momentul în care se finalizează procedura în România, vom beneficia de această legitimitate, dar și de o răspundere sporită. Votul de duminică a arătat că electoratul are așteptări”, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, la Deva, Iuliu Winkler.
Liderul hunedorean al UDMR a arătat că Uniunea a obținut cel mai bun rezultat din ultimii 15 ani la aceste alegeri. ”UDMR are aproximativ 473.000 de voturi. Vom vedea curând și cifra finală. Este cel mai bun rezultat al nostru din ultimii 15 ani. (…) Am avut o mobilizare excelentă”, a afirmat Winkler.
Deputatul european le-a mulțumit pentru mobilizarea extraordinară tuturor organizațiilor județene, tuturor membrilor organizațiilor locale, a mulțumit reprezentanților din birourile electorale pentru toată munca depusă, precum și Bisericilor Istorice Maghiare pentru susținerea care și-au exprimat-o public și îndemnul adresat enoriașilor de a vota UDMR. ”Mobilizarea de duminică arată că UDMR este adânc înrădăcinată în societatea maghiară din România. Avem aceste rădăcini care sunt de 30 de ani, nu de ieri sau de azi. (…) În consecință, programul nostru politic nu este unul conjunctural, ci unul care reflectă dezideratele comunității maghiare din România. Ne-au sprijinit Bisericile Istorice Maghiare, părintele franciscan Bojte Csaba, dar și premierul Orban Viktor așa cum a făcut-o și în 2014. Regretăm insuccesul din Slovacia al partidelor maghiare. Acolo nici partidul maghiar și nici cel mixt Most-Hid nu au reușit să depășească pragul de 5%. Deja ne-am oferit să colaborăm cu ei. (…) Noi afirmăm că am auzit vocea comunității noastre, am și ascultat-o și vom face o analiză a propunerilor și a criticilor în perioada care urmează”, a precizat liderul UDMR Hunedoara, care referindu-se la critici, a spus că cele mai multe au fost legate de colaborarea cu coaliția de guvernământ.
Iuliu Winkler a apreciat că în perioada următoare va fi una de reașezare în politica din România. ”Probabil, peste ceva vreme, vom constata că, luni, 27 mai, a început o nouă epocă în politica românească. Și atunci în această nouă epocă și noi, UDMR, va trebui ne analizăm și clarificăm pozițiile”, a subliniat liderul UDMR Hunedoara. Potrivit acestuia, deja primul pas al acestei analize a avut loc joi, la Cluj, unde s-au întâlnit președinții organizațiilor teritoriale și apoi membrii Consiliului Permanent al UDMR care au făcut o evaluare politică și au dat semnalul pentru analizele tehnice care se vor desfășura în următoarele două săptămâni în fiecare județ.
”Un lucru poate fi spus că pe lângă mobilizarea care a reușit foarte bine ținând cont de faptul că, spre deosebire de marile partide de pe scena politică de la București, noi avem resurse umane și financiare limitate. La noi, munca de voluntariat a fost extrem de importantă în această campanie. Pe de altă parte, am avut cea mai bună campanie on-line din istoria UDMR. O campanie on-line care a jucat un rol important, care a permis transmiterea mesajelor și a menținut contactul nemijlocit cu alegătorii. A fost și interfața prin care am primit critici, observații și propuneri. Noi considerăm că am fost singura formațiune politică care în această campanie ne-am concentrat pe Uniunea Europeană, pe teme europene”, a adăugat Winkler.
Deputatul european a mai spus că la nivelul PE rezultatele arată ”o combinație de continuitate și înnoire”. ”Două treimi din PE este compus din forțe pro-europene. Acest lucru este extrem de important. Avansul extremiștilor nu pune în pericol proiectul european. Echilibrul de putere este oarecum stabil, dar schimbat”, a arătat Iuliu Winkler care a explicat că Grupul PPE rămâne cea mai mare forță politică din PE, dar, spre deosebire de legislaturile trecute, nu va mai putea face majorități doar cu sprijinul social-democraților. ”Procesul legislativ va fi mai complex și mai greoi. Va fi nevoie de trei grupuri politice pentru formarea majorității în procesul legislativ”, a precizat europarlamentarul UDMR, care.
Iuliu Winkler a participat, miercuri, la prima ședință de evaluare a rezultatelor alegerilor europene a Grupului PPE care s-a desfășurat la Bruxelles.