A devenit deja o frumoasă tradiție ca în avanpremiera sărbătorii religioase a Înălțării Domnului care, în România marchează și celebrarea Zilei Eroilor Neamului, cadrele militare în rezervă și retragere și reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române să organizeze o manifestare național-bisericească dedicată acestor evenimente definitorii, atât pentru Armată cât și pentru Biserică.
În acest an, marți 4 Iunie, la Deva a avut loc cea de-a IV-a ediție a manifestării național-bisericești intitulată: ”Biserica și Armata – demersuri frățești pe pământ hunedorean”. Manifestarea, organizată de Sectorul Cultural al Centrului Eparhial al Episcopiei Devei și Hunedoarei și de Filiala Județeană „Sarmizegetusa” Hunedoara a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „Alexandru Ioan Cuza”, s-a bucurat și de prezența PS Gurie – Episcopul Devei și Hunedoarei, precum și a prefectului județului Hunedoara – Fabius Tiberiu Kiszely.
Evenimentul a debutat cu slujba parastasului pentru toți membrii asociației amintite, mutați la cele veșnice. În fața troiței din curtea Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, s-au depus coroane de flori și s-a dat onorul militar, în cinstea tuturor acelora care și-au adus, ca prinos de jertfă pentru țară și neam, propria lor viață.
Apoi, în sala de festivități a Centrului Eparhial, s-au evocat trei momente istorice importante: 160 de ani de la înființarea armei geniu (31 mai 2019), Ziua Națională a Eroilor Neamului și 10 ani de la hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de înființare a Episcopiei Devei și Hunedoarei (19 iunie 2019) iar președintele Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „Alexandru Ioan Cuza” – Filiala Județeană „Sarmizegetusa” Hunedoara, domnul Colonel (r) Dănilă Moldovan i-a conferit titlul de ”Membru de Onoare” prefectului județului Hunedoara.