Sărbătoare aniversară a relațiilor de înfrățire dintre Petroșani și Varpalota

Home Administrație Sărbătoare aniversară a relațiilor de înfrățire dintre Petroșani și Varpalota
Sărbătoare aniversară a relațiilor de înfrățire dintre Petroșani și Varpalota

Relațiile de înfrățire existente deja de mai bine de două decenii între comunitățile locale din Petroșani și Varpalota au fost marcate anul acesta în cadrul programului comun al activităților derulate de cele două orașe. După ce, în luna martie, evenimentul a fost marcat în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Petroșani, la finalul acestei săptămâni a fost rândul municipalității din orașul ungar să găzduiască un eveniment similar. Pentru a sublinia și mai mult importanța pe care o are înfrățirea cu Petroșaniul, autoritățile locale de la Varpalota au programat festivitățile dedicate celor 20 de ani de parteneriat cu Petroșaniul în chiar cea mai importantă zi a orașului: Ziua Victoriei, moment ce marchează în istorie victoria armatei maghiare conduse de Gyorgy Thury împotriva atacatorilor otomani.

 

De altfel, cetatea Thury din Varpalota a fost locul în care s-a derulat programul festiv al ceremoniei prin care a fost marcată aniversarea celor două decenii a relațiilor acestui oraș cu municipiul Petroșani. Delegația de la Petroșani, condusă de primarul Tiberiu Iacob Ridzi a fost completată de viceprimarul Florin Nicolae, consilierii locali Milu Vladislav (care, de altfel, a participat la semnarea documentului de înfrățire dintre cele două orașe, în august 1998, atunci în calitate de viceprimar al Petroșaniului), Ioan Rus, Margareta Burduf, Mihai Barbu, Florin Bican și Vlad Lăutaru. Acestora li s-au alăturat Eduard Wersanski (consiler pe probleme de Relații Externe al primarului municipiului Petroșani și cel care a luat parte la toate activitățile derulate în comun de cele două orașe înfrățite de-a lungul celor 20 de ani), Roxana Het (inspector Serviciul Relații Externe al Primăriei Petroșani), Cosmin Kiss (director adjunct al Școlii gimnaziale ”IG Duca” din Petroșani), precum și 6 dintre copiii Școlii de Muzică de la Petroșani împreună cu profesorul lor Adina Stan.

Succesul pe care această relație de înfrățire l-a avut de-a lungul celor două decenii a fost evidențiat, în discursul lor, de către cei doi primari. Tiberiu Iacob Ridzi, primarul Petroșaniului a ținut să readucă în atenție rolul esențial pe care primarii din 1998, Carol Schreter, respectiv Tibor Leszkovsky l-au avut în demararea acestui proiect care a devenit, în timp, așa cum remarca și primarul Marta Talaber-Campanari, un model european de succes în ceea ce privește derularea relațiilor de înfrățire. ”Mi-aș dori ca acest tip de relație deosebită pe care-l avem noi cu cei din Petroșani, să fie un model și pentru guvernele noastre, dar și pentru întreaga Europă unită”, a spus primarul Marta Talaber.

La rândul său, primarul Tiberiu Iacob Ridzi a evidențiat faptul că succesul acestui parteneriat, stabilit între două comunități europene cu tradiție în minerit, este datorat faptului că de-a lungul timpului, acesta a fost extins de la vizitele de curtoazie ale reprezentanților administrației locale, la vizite comune ale membrilor societății civile și, mai ales, la tabere de reciprocitate destinate copiilor din cele două orașe. ”Înainte de 2007, când noi încă nu eram membri ai Uniunii Europene, spuneam mereu că drumul nostru spre Europa trebuie să treacă prin Ungaria. După 2007, împreună cu dumneavoastră, cei din Varpalota, am reușit să demonstrăm tuturor că Europa este casa noastră comună și că împreună putem face lucruri deosebite pentru comunitățile noastre. Este remarcabil meritul celor care au reușit să construiască această relație de înfrățire și, mai ales, a profesorilor, a copiilor, a membrilor societății civile, că au știut să o consolideze și să o diversifice de la an la an”, a spus primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Eduard Wersanski arată că, de-a lungul celor două decenii de înfrățire cu cei din Varpalota, au avut loc peste 150 de evenimente comune, la care au luat deja parte mii de oameni din cele două comunități. În cea mai mare parte, colaborarea s-a făcut simțită în activitățile educaționale, culturale sau sportive, dar acest parteneriat a condus și la realizarea unor proiecte europene devenite punct de reper în derularea programelor ce au ca destinație consolidarea relațiilor între popoarele Uniunii Europene. Consilierul local Milu Vladislav își amintește încă că în urmă cu mai mulți ani, în timpul unei inundații care a avut loc la Petroșani, autoritățile din Varpalota au fost primele care au sărit în ajutorul celor din Petroșani, trimițând pompe, echipamente și oameni pentru a-i ajuta pe cei din Petroșani.

Pentru a demonstra o dată în plus că în limbajul universal al artei, sunetul muzicii crează punți de legătură indestructibile între oameni, oricât de diferiți ar fi aceștia, momentul aniversar al celor 20 de ani de înfrățire dintre Petroșani și Varpalota a fost încununat de un nou recital de excepție al elevilor prof. Adina Stan de la Școala de Muzică din Petroșani. Cu o interpretare impecabilă la pian, artiștii Radu Torok, Adonia Antonescu, Delia Maria Stana, Zsolt Kutasi, Levi Kiss și Ekaterina Frank au smuls ropote de aplauze din partea oficialităților prezente la festivitatea de la Varpalota. La schimb, cei din Varpalota au oferit un spectacol fascinant în cadrul programului special care se derulează în Cetatea Thury cu prilejul ”Zilei Victoriei”.

Poate cel mai important este însă faptul că, atât la nivelul celor două comunități, dar și la nivelul celor două administrații publice, este evidentă dorința de a duce mai departe relațiile de înfrățire dintre cele două orașe, cel puțin pentru următorii 20 de ani.