Deputatul hunedorean PSD Natalia Elena Intotero a depus astăzi, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României, Klaus Iohannis, jurământul de investitură în funcția de ministru al Românilor de Pretutindeni. Astfel, Natalia Elena Intotero se întoarce în Guvern după ceva mai mult de o lună în care renunțase la calitatea de ministru, pentru a intra în alegerile pentru desemnarea viitorilor eurodeputați ai țării.
La solicitarea Premierului Viorica Dăncilă, deputatul social-hunedorean din județul Hunedoara a acceptat să revină la Ministerul Românilor de Pretutindeni, acolo unde în opinia Primului Ministru, a avut o activitate foarte bună.
”Îi mulțumesc doamnei premier, Viorica Dăncilă, dar și colegilor mei din PSD pentru încrederea acordată – un al doilea mandat în fruntea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, mandat pe care o să îl onorez cu aceeași seriozitate și implicare. Vă asigur de faptul că la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni veți găsi deschiderea, înțelegerea și sprijinul pentru proiecte constructive. Le doresc multă putere de muncă și colegelor mele, care împreună cu mine, au depus azi jurământul. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a declarat Natalia Elena Intotero la scurt timp după solemnitatea de investitură.
Aceasta a mai declarat astăzi că, împreună cu toți parlamentarii, se impune de urgență găsirea
unor soluții legale care să le garanteze tuturor românilor, oriunde s-ar afla, posibilitatea de a vota la orice tip de alegeri. ”Este utilă o discuţie cu toţi parlamentarii pentru a identifica toate soluţiile ca românii de pretutindeni să poată participa la vot. Este normal ca statul român să le creeze posibilitatea de a-şi exercita acest drept”, a spus Natalia Intotero.
Tot astăzi, la Palatul Cotroceni, au depus jurământul de investitură noii miniștri ai Justiției – Ana Birchall, respectiv al Fondurilor Europene – Roxana Mânzatu.