De Sânziene, turiști și localnici sunt așteptați la nedeie în stațiunea Straja

Home Cultură De Sânziene, turiști și localnici sunt așteptați la nedeie în stațiunea Straja

Potrivit tradiției, pe 24 iunie 2019, de Sânziene, în stațiunea turistică Straja, localnicii organizează una dintre cele mai frumoase nedei populare din regiunea Văii Jiului: Nedeia Sânzienelor.

Evenimentul, ajuns la ediția cu numărul 48, va avea loc și în acest an, în organizarea Primăriei și Consiliului local al municipiului Lupeni, împreună cu SC Comexim R SRL Lupeni. Cu acest prilej, la Straja va avea loc o ceremonie religioasă specială la Schitul Straja (cu participarea unor înalte fețe busericești) iar tinerii din comunitățile rurale ale Văii Jiului sunt invitați la tradiționala întrecere cu cai. În plus, organizatorii au pregătit pentru această nedeie și un program folcloric susținut de Ansamblul ”Jienii Petroșaniului” cărora li se va alătura și apreciatul solist Puiu Codreanu.

Pentru că în 24 iunie, în România este sărbătorită și Ziua Națională a Iei, organizatorii lansează tuturor celor care vor urca la Straja să se bucure de acest frumos eveniment, invitația de a îmbrăca portul popular românesc sau, cel puțin, o ie românească.

”Obiceiurile băștinașilor din zonele rurale ale orașului nostru și ale Văii Jiului, care au trecut bariera timpului datorită frumoaselor tradiții ale nedeilor populare, fac parte din zestrea culturală a comunității noastre și de fiecare dată când avem ocazia să ne bucurăm de ele și să le prezentăm oaspeților care vin la Straja, o facem cu o deosebită bucurie. La fel vom sărbători și în acest an Nedeia Sânzienelor, tot la Straja, acolo unde îi invităm alături de noi pe toți cei care vor să participe la una din cele mai frumoase nedei ale oamenilor de pe aceste meleaguri”, spune Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

Pentru a facilita participarea cât mai multor localnici și turiști la acest eveniment emblematic pentru stațiunea Straja, autoritățile locale din municipiul Lupeni au decis ca, pe 24 iunie 2019, accesul în stațiune cu telegondola să fie gratuit.

Foto: Arhivă eveniment 2018