Este deja un fapt evident acela că, la Lupeni, echipa politică a Partidului Social Democrat reprezintă una dintr cele mai bine închegate și una dintr cele mai puternice organizații politice din județul Hunedoara. Potrivit președintelui Organizației municipale a PSD Lupeni, senatorul Cristian Resmeriță, fiecare nou membru de partid care-și manifestă dorința de a face parte din această familie politică reprezintă nu doar o confirmare a întregii activități pe care o desfășoară social-democrații din această localitate, ci mai ales un răspuns firesc al comunității pentru tot ceea ce se întâmplă în ultimii ani în această localitate.
Așa cum se întâmplă în mod constant, cu o regularitate de cel puțin o dată pe lună, la finalul acestei luni, Organizația PSD Lupeni s-a reunit într-o nouă ședință la sediul din Lupeni. Ca de fiecare dată sala a devenit neîncăpătoare pentru toți membri care și-au făcut timp să participe la dezbaterile din luna iulie, din cadrul ședinței PSD prezidate de președintele organizației, senatorul Cristian Resmeriță, împreună cu primarul Lucian Resmeriță și cu secretarul organizației – Dan Marcu.