A devenit deja o tradiție ca în ziua de Dragobete, la Castelul Corvinilor să celebrăm iubirea prin oficierea de căsătorii simbolice, „de-o zi”, în capela impozantului monument medieval.
Anul acesta, Dragobetele a fost sărbătorit pentru a patra oară în decorul impresionant al Castelului Corvinilor, împreună cu zeci de persoane care au venit de departe – unele special pentru acest eveniment, altele aflate în vizită la castel și profitând de ocazie pentru a-și reînnoi jurămintele de dragoste.
Cupluri cu „vechime” de 25, chiar 30 de ani și-au declarat din nou iubirea, în fața primarului municipiului Hunedoara, Dan Boboutanu, care a oficiat căsătoriile. Au fost, însă, și cupluri care nu au făcut încă pasul cel mare și au considerat căsătoria de probă ca fiind un test. După cum precizează reprezentanții Muzeului Castelul Corvinilor, și anul acesta au fost prezente la acest inedit eveniment cupluri din toate regiunile istorice ale țării, dar și un cuplu din Polonia, venit în vizită în România.
Primarul municipiului Hunedoara le-a povestit tuturor, pe scurt, semnificația Dragobetelui, înainte de a oficia căsătoria specială, cu valabilitate de 24 de ore.