Președintele Organizației județene a PNL Hunedoara, deputatul Lucian Heiuș a fost propus pentru a ocupa portofoliul Ministerului Finanțelor Publice în Cabinetul condus de primul ministru desemnat Florin Câțu.
”Nominalizarea mea pentru funcția de Ministru al finanțelor, este o onoare și o mare responsabilitate”, a declarat deputatul Lucian Heiuș după nominalizarea sa.
Noul ministru propus pentru Finanțe, Heius Lucian Ovidiu, este membru al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaților. Este absolvent al Facultatea de Ştiinţe Economice în cadrul Universităţii ”Babeş-Bolyai” Cluj Napoca (1999) iar cea mai mare parte a carierei sale profesionale și-a petrecut-o în domeniul Finanțelor Publice, ca director al Fiscului hunedorean și ca director general al Direcției Regionale a Finanțelor Publice Timișoara.
”Lucian Heiuș este un om cu care eu am lucrat până acum la mai multe amendamente, proiecte de legi, este un om care știe foarte bine ce înseamnă finanțele și în care am încredere că va duce mai departe ceea ce am început la Ministerul Finanțelor Publice”, a declarat premierul desemnat Florin Câțu.
În lista miniștrilor Cabinetului Câțu, depusă vineri, 28 februarie la Parlament, singurul nume nou față de componența cabinetului demis Orban este cel al deputatului hunedorean Lucian Heiuș.