Noi decizii ale Comitetului Local pentru Situații de Urgență valabile de astăzi pe raza municipiului Vulcan

Home Stiri la zi Noi decizii ale Comitetului Local pentru Situații de Urgență valabile de astăzi pe raza municipiului Vulcan
Noi decizii ale Comitetului Local pentru Situații de Urgență valabile de astăzi pe raza municipiului Vulcan

Membrii Comitetului Local pentru Situații de Urgență întruniți în data de 18 martie 2020, au stabilit actualizarea și suplimentarea măsurilor locale aplicate din data de 13 martie până în prezent, în conformitate cu starea de urgență decretată în data de 16 martie, astfel:

  • SE SUSPENDĂ PE DURATA STĂRII DE URGENȚĂ, URMĂTOARELE ACTIVITĂȚI:
    – Slujbele religioase
    – Baruri și restaurante ( cu posibilitatea restaurantelor de livrări de comenzi la domiciliu );
    – Sălile de evenimente & divertisment;
    – Saloanele de îngrijire personală;
    – Sălile de Fitness;
    – La Cinematograful Luceafărul – toate activitățile;
    – Întâlnirile la Clubul Pensionarilor;
    – Activitățile sportive pe terenurile de sport, sălile de sport și locurile de joacă pentru copii;
  • PREZENȚA CETĂȚENILOR PE DOMENIUL PUBLIC
    – Se limitează la 2 numărul de persoane la întâlnirile pe domeniul public.
    – Se solicită persoanelor în vârstă și celor cu afecțiuni cronice, limitarea cât mai mult posibil a deplasărilor.

De asemenea, CLSU Vulcan a analizat activitatea de la cabinetele medicilor de familie stabilind că fiecare medic de familie trebuie să fie în comunicare directă cu Direcția de Sănătate Publică. Aceasta va informa medicii de familie despre fiecare persoană aflată în carantină / izolare, pentru comunicarea privind starea de sănătate a acestora și a măsurilor medicale care se impun, în fiecare caz.

  • ACTIVITATEA DE DEZINFECTARE A DOMENIULUI PUBLIC
    – Se efectuează cu soluție cu clor pe trotuare și alei până la accesul în scara blocurilor.
  • ACTIVITATEA EDUCAȚIONALĂ
    – Directorii unităților de învățământ se vor îngriji ca elevii să beneficieze prin intermediul profesorilor și diriginților, la cursuri derulate în modul ON-LINE.
  • ACTIVITATEA LA PIAȚA AGROALIMENTARĂ
    – Toate produsele alimentare comercializate la mesele din incinta halei și din afara acesteia.în perimetrul pieței agroalimentare, vor fi acoperite cu folie de protecție;
    – Comercianții produselor alimentare expuse la mesele din incinta halei agroalimentare și din afara acesteia în perimetrul pieței agroalimentare, vor purta obligatoriu măști medicale și mănuși de protecție;
    – Accesul în hala agroalimentară este permis simultan unui număr de maximum 10 persoane.
  • ACTIVITATEA ÎN SPAȚIILE COMERCIALE
    – Fiecare deținător de spații comerciale are obligația dezinfectării zilnice cu clor a zonei de acces și a culoarelor de deplasare din incinta acestora;
    – Se limitează accesul simultan în spațiile comerciale mici la maximum 2 persoane.
  • ACTIVITATEA DE TAXIMETRIE
    – Prin grija Compartimentului de Transport din cadrul Primăriei municipiului Vulcan, zilnic vor fi efectuate controale preventive la autovehiculele destinate taximetriei, ai căror conducători auto au obligația dezinfectării zilnice a autovehiculelor;
    – Conducătorii auto ai taximetrelor sunt obligați să folosească măștile medicale și mănușile de protecție;
    – Transportul pasagerilor cu taximetrul este permis doar la maximum 2 persoane care vor fi transportate pe bancheta din spate.

Președintele Comitetului Local pentru Situații de Urgență al municipiului Vulcan, primarul Gheorghe Ile a precizat că la sediul Primăriei municipiului Vulcan este instituit Serviciul de Permanență la sediul Primăriei,astfel:
– Pentru sesizări telefonice la nr. 0254/572340;
– Pentru sesizări scrise la Poliția Locală ( în Primărie la Poartă);

Acesta face, totodată, un apel la cetățenii municipiului Vulcan de a evita orice interacțiune socială cu alți locuitori și să respecte regulile de autoizolare care pot contribui la eradicarea epidemiei cu noul coronavirus. STAȚI ACASĂ !