Apa Serv anunță lucrări în regim de avarie la Vulcan, vineri 3 aprilie

Având în vedere că un număr de 4 locuințe de pe str. Nicolae Titulescu din Vulcan nu au apă la parametri tehnici corespunzători, Apa Serv Valea Jiului Petroșani este nevoită să execute lucrări  în regim de avarie pentru remedierea acestei situații.

Derularea acestor lucrări implică întreruperea furnizării apei pentru data de 3 aprilie 2020, în municipiul Vulcan, între orele 9.00-12.00, pe următoarele străzi: str. Mihai Viteazu, bl. 17,18,19,21A, 21B, 80,81,82, str. N. Titulescu, bl. G1, G2, G3, D55, 105, 25, A53, B53, C16, S63, Al. Pajiștei, bl. A52, B52, D4, D7, str. Morii, bl. 68, Al. Trandafirilor, bl. C61, D61, O61, str. Vasile Alecsandri, bl. R62, P62, str. Crișan, 1 Mai. Restricțiile vor afecta de asemenea Școala generală nr. 1 și Școala generală nr.4, numărul total al persoanelor care vor fi afectate de această restricție fiind de aproximativ 1000 de abonați.

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani informează că, până la finalizarea lucrării, va asigura alimentarea cu apă potabilă a persoanelor afectate, punând la dispoziția locuitorilor din zonele  respective o autospecială cu apă, care va fi amplasată în zona străzii Al. Pajiștei, bl. A52- B52.

Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0254/543.144 sau 0354/108.203

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi mulțumeşte pentru înțelegere locuitorilor din zonele afectate de această avarie.