Primul Ministru al României, Ludovic Orban recunoaște că Ziua Mondială a Libertății Presei este sărbătorită anul acesta într-un context marcat de urgența unor măsuri în plan sanitar, social și economic, care amplifică nevoia de informare a oamenilor.
”Trecem, de mai multe săptămâni, România și alte țări din întreaga lume, printr-o perioadă marcată de emoțiile și îngrijorările legate de pandemia de coronavirus și efectele ei, dar și de volumul de informații și opinii expuse pe această temă. Presa, vectorul principal al acestor informații către cetățeni, este și ea angrenată în acțiunea globală împotriva unui virus care pune în pericol sănătatea a milioane de oameni și care ne-a schimbat viața radical”, a spus Ludovic Orban, în mesajul său transmis jurnaliștilor.
Acesta mai arată că încă de la primele știri despre apariția noului coronavirus, jurnaliștii au relatat despre eforturile medicilor din prima linie, au transmis către populație mesajele autorităților privind măsurile de protecție sanitară necesare și au adus în atenție așteptările oamenilor, considerând că aceea, este firesc ca și reprezentanții presei să primească mulțumiri pentru munca lor, cu atât mai mult în această perioadă în care informarea publicului este vitală pentru siguranța sanitară.
Premierul Orban arată că Guvernul, ministerele și toate instituțiile publice abilitate comunică în mod constant și transparent toate deciziile luate pentru combaterea răspândirii virusului și protejarea sănătății cetățenilor, iar industria mass-media și jurnaliștii au un rol esențial pentru ca informația să ajungă rapid, clar și nedistorsionată la publicul larg. ”Ne preocupă în același timp constrângerile economice cu care se confruntă acum mass-media și jurnaliștii. Am decis, în acest sens, în cadrul Guvernului să demarăm o campanie de informare a publicului pe care o vom susține și în sprijinul industriei media, fără a afecta în vreun fel independența presei. Apreciez și înțeleg activitatea de jurnalist, eu însumi cochetând cu această profesie la început de carieră. Sunt un susținător ferm al libertății de exprimare, al libertății presei, ca garanție a oricărei democrații funcționale. Consider însă la fel de important dreptul cetățenilor de a fi corect informați și resping orice formă de răspândire de știri false în numele libertății de exprimare. Calitatea informației și adevărul trebuie să primeze în spațiul mediatic, în sprijinul interesului public. Dreptul jurnaliștilor de a relata liber este garantat în România și așa vă asigur că va rămâne!”, a mai punctat premierul Orban.