Din punct de vedere geografic, economic și social, Valea Jiului a constituit dintotdeauna un tot unitar, însă din punct de vedere administrativ, regiunea este împărțită în șase localități distincte, 3 orașe și 3 municipii.
Nu o dată, cu precădere în ultimii ani, s-a vorbit despre ilaritatea acestei situații și despre nevoia constituirii unei singure unități administrativ-teritoriale, care să coordoneze eficient această zonă, mult mai cunoscută drept Valea Jiului, decât ca succesiune a localităților Petrila, Petroșani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni și Uricani. În ultimii ani, o astfel de asociere a funcționat cu succes în derularea mai multe proiecte comune, derulate sub sigla diverselor Asociații de Dezvoltare Intracomunitară, prin care autoritățile publice din cele 6 localități ale Văii Jiului au colaborat în implementarea unor programe europene de dezvoltare locală sau în gestionarea unor servicii publice comune.
Tema reorganizării administrative a Văii Jiului, măcar ca zonă metropolitană, prin asocierea celor 6 UAT-uri din regiune revine acum în atenție, după ce prevederile legislative aplicabile în perioada instituirii stării de alertă, pe fondul epidemiei de coronavirus, crează locuitorilor din Valea Jiului, o serie de bariere birocratice pentru deplasarea între localitățile componente. Este știut faptul că în foarte multe situații, cetățeni ai uneia dintre localitățile Văii Jiului lucrează într-o alta, că membri ai aceleiași familii locuiesc în diverse localități ale Văii Jiului ori că pentru diverse servicii publice, sociale, medicale sau de natură economică, culturală, sportivă sau turistică, oamenii sunt nevoiți să se deplaseze, aproape zi de zi, dintr-o localitate în alta. În prezent, pentru a putea face acest lucru, pentru fiecare deplasare dintr-un oraș în altul al Văii Jiului, cetățenii trebuie să completeze și să aibă la ei o declarație pe proprie răspundere, cuprinzând data, locul și motivul deplasării.
Dincolo de faptul că o astfel de măsură poate fi eficientă în ceea ce privește combaterea răspândirii virusului COVID-19, având în vedere motivele enumerate mai sus dar și faptul că, din fericire, în Valea Jiului epidemia este sub control, foarte mulți cetățeni au solicitat autorităților să facă demersurile necesare pentru a elimina această barieră birocratică privind deplasarea între localitățile din Valea Jiului. Un prim demers în această direcție a fost făcut de primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi care a transmis colegilor săi primari din celelalte localități ale Văii Jiului invitația de a se asocia acum, în regim de urgență, în vederea constituirii unei conurbații la nivelul Văii Jiului. ”Am trimis joi, 21 mai, o adresă tuturor primarilor din Valea Jiului prin care le adresez invitația de a ne asocia în vederea constituirii unei Zone Metropolitane a Văii Jiului. Cred că pe lângă faptul că zonele metropolitane bine conduse pot ajunge rapid la competitivitate economică, un avantaj imediat și foarte util îl constituie CIRCULAȚIA CETĂȚENILOR DIN VALEA JIULUI FĂRĂ DECLARAȚII PE PROPRIE RĂSPUNDERE în contextul măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
În plus, acesta este convins că dintr-o astfel de asociere administrativă, comunitățile locale din toată Valea Jiului ar putea beneficia atât de fonduri semnificative pentru dezvoltare, cât și de o dinamizare a diverselor sectoare economice, turistice sau culturale, toate cu un impact pozitiv în viața oamenilor.
Primarul Tiberiu Iacob Ridzi mai spune că, în situația în care va avea un feed-back pozitiv din partea celorlalți primari, va face imediat și demersurile necesare pentru consfințirea statutului administrativ de Zonă Metropolitană al Văii Jiului, pe lângă Instituția Prefectului județului Hunedoara, astfel încât cetățenii să se poată bucura, la fel ca și cei din zona metropolitană Deva-Hunedoara, de deplasare în interiorul localităților componente, în perioada stării de alertă, fără formalitățile birocratice obligatorii în prezent.