Poate pentru unii ar putea părea o surpriză faptul că numele fostului lider al ALDE din municipiul Lupeni, consilierul local SORIN CORPADI, se regăsește acum pe lista propusă de PSD Lupeni pentru alegerile în urma cărora va fi desemnată componența viitorului Consiliu local. Pentru Sorin Corpadi însă, această situație nu este altceva decât un răspuns firesc la modul în care actualul primar al municipiului Lupeni a tratat în acest mandat problemele sportului lupenean, ale stațiunii turistice Straja și ale tinerilor din localitate, chestiuni care l-au determinat pe el însuși, în urmă cu 4 ani, să acceadă în forul legislativ de la Lupeni.
”Activitatea mea în sport este cunoscută de către foarte mulți locuitori ai municipiului Lupeni și se știe că mi-am dorit și îmi doresc să fiu un ambasador al sportului și turismului în Straja. Aceste valori mă reprezintă, iar activitatea mea a gravitat în jurul lor de când mă știu. În ultimii 4 ani am fost prezent în Consiliul local Lupeni din partea ALDE, dar trebuie să recunosc că am avut în toți acești ani un adevărat partener în primarul Lucian Resmeriță și în echipa consilierilor PSD în derularea proiectelor mele pe linie de sport și turism. Aș vrea să amintesc aici doar un singur exemplu, edificator pentru mine și pentru mulți locuitori din Lupeni. În suita de evenimente sportive care s-au bucurat de sprijinul administrației conduse de Lucian Resmeriță, s-a numărat și ”Cupa Straja la minifotbal”, în care am adus la Lupeni peste 1300 de copii de la 67 de cluburi din toată țara. În organizarea evenimentului, l-am avut permanent lângă mine pe domnul primar Lucian Resmeriță și administrația locală. Iar evenimentul a fost o reușită pentru sport, pentru turism și pentru Lupeni. La fel s-a întâmplat și în cazul ”Cupei Straja” la handbal fete, al ”Cupei Straja” la alergare sau ”Cupei Straja” la schi. Sigur că, în aceste condiții, decizia mea de a mă alătura echipei conduse de Cristian și Lucian Resmeriță a fost una firească și corectă. Cu atât mai mult cu cât, personal, mă regăsesc și în politica social-democrată iar gestul meu a fost urmat de aproape întreaga organizație politică în care am activat până de curând”, spune Sorin Corpadi.
În opinia președintelui Organizației PSD Lupeni, senatorul Cristian Resmeriță, faptul că oameni dedicați, profesioniști și respectați în comunitate, așa cum este și Sorin Corpadi, au venit către echipa PSD Lupeni este un câștig nu doar pentru această formațiune politică, ci pentru întregul oraș. De aceea, social-democrații din Lupeni nu numai că l-au primit cu brațele deschise pe Sorin Corpadi, dar chiar i-au conferit încrederea lor de a reprezenta partidul pe listele de Consiliu local, în perspectiva viitoarelor alegeri. ”Consiliul local Lupeni și PSD Lupeni au nevoie de astfel de oameni și eu mă bucur că ei au venit alături de noi. Am convingerea că alături de oameni precum Sorin Corpadi și ceilalți candidați ai noștri, primarul Lucian Resmeriță va reuși să ducă cu succes Programul nostru de dezvoltare a municipiului Lupeni, înainte !”, a declarat Cristian Resmeriță, președintele PSD Lupeni.
În ceea ce-l privește, Sorin Corpadi își propune ca în următorul mandat de consilier local să-și ducă mai departe proiectele sale în domeniul promovării sportului și turismului din Lupeni, astfel încât Lupeniul să arate întregii țări că este un oraș demn de numele pe care-l poartă, iar cetățenilor acestui oraș să le fie din ce în ce mai bine în comunitatea în care trăiesc. Și, dorința lui Sorin Corpadi, mai este și aceea de a demonstra tuturor celor care mai au încă vreo umbră de îndoială, că atât pentru Lupeni, cât și pentru România, STRAJA CONTEAZĂ ! Iar pentru acest țel, Sorin Corpadi, Lucian Resmeriță și PSD Lupeni fac front comun.