LUCIAN RESMERIŢĂ, candidatul PSD pentru funcţia de primar al municipiului Lupeni invită cetățenii municipiului Lupeni să voteze echipa PSD Lupeni pentru Consiliul Local, o echipă care îi va fi alături și împreună cu care poate garanta că proiectele pe care le are pentru dezvoltarea municipiului Lupeni vor putea fi realizate.
”Pentru ca proiectele mele din viitoarea legislatură să prindă contur și să fie implementate așa cum ne dorim cu toții, am nevoie de un Consiliu Local eficient și responsabil, cu oamneni care să fie alături de mine şi de proiectele noastre comune pentru dezvoltarea municipiului Lupeni. Îmi doresc să evit situaţiile neplăcute din mandatul acesta, în care fiecare şedinţă de Consiliu Local reprezenta o negociere, pe care a trebuit să o duc cu toate partidele reprezentate în Consiliu local, de multe ori fiind pus în fața unor situații imposibile, cu riscul de a pierde finanțări și cu oameni potrivnici la toto ceea ce am dorit să facem pentru municipiul Lupeni. De aceea, rog cetățenii municipiului Lupeni, care au încredere în mine, ca primar, să aibă aceeași încredere deplină în echipa pe care PSD o propune pentru viitorul Consiliu local. Am nevoie de o majoritate PSD în Consiliul local pentru ca proiectele noastre pentru Lupeni să treacă și să putem merge înainte, mai repede, cu tot ceea ce înseamnă investiții și acțiuni publice pentru întreaga noastră comunitate. Vă mulțumesc pentru încredere !”, spune primarul Lucian Resmeriță, candidatul PSD Lupeni pentru un nou mandat în fruntea administrației locale din această localitate.
Comandat de PSD – Partidul Social Democrat Organizaţia Judeţeană Hunedoara
CUI 21200019