În mod evident, temerarul înotător Avram Iancu nu mai are nevoie de vreo altă performanță care să-i certifice valoarea în această grea, dar frumoasă ramură sportivă. Rezultatele sale din ultimii ani, de la traversarea Canalului Mânecii, parcurgerea înot întregului curs al Dunării sau traversarea Mării Negre de la Sulina la Istanbul sunt deja performanțe care i-au creionat un veritabil blazon reputatului sportiv din Petroșani.
Numai că, dincolo de performanță, înotătorul Avram Iancu rămâne consecvent spiritului de aventură care-i acompaniază fiecare provocare sportivă. Dorința unei noi aventuri este, de altfel, ceea ce l-a determinat pe Avram Iancu să răspundă unei alte provocări sportive: parcurgea înot a brațului dunărean Sf. Gheorghe din Delta Dunării. ”Atunci când am parcurs Dunărea de la izvoare și până la vărsarea, am înotat, în Deltă, pe brațul Sulina. Un destoinic profesor din orașul de la „capătul lumii”, Valentin Lavric, mi-a sugerat că ar fi frumos să înot toate cele trei brațe ale Dunării despre care am învățat, cu toții, la scoală. Este o idee cât se poate de bună pe care am îmbrățișat-o imediat, mai cu seamă că, în tot periplul meu european, pe Dunăre, le spuneam colegilor de continent că Dunărea culminează cu o deltă unică în lume. Și că delta ne-a fost dăruită, de către bunul Dumnezeu, nouă, românilor”, spune Avram Iancu.
Provocarea se va desfășura chiar la finalul acestei săptămâni, mai exact în zilele de joi și vineri, pe 8 și 9 octombrie 2020 când înotătorul petroșenean Avram Iancu și-a propus să parcurgă cei 112 km ai brațului Sf. Gheorghe al Dunării, fără costum de neopren, provocarea fiind cu atât mai mare -cu cât în această perioadă, temperatura apei nu trece de 17-18 grade Celsius, iar adâncimea fluviului atinge, pe acest braț, până la 26 de metri.
”Voi pleca în dimineața zilei de joi, din locul unde brațul Sulina se desprinde din bătrânul braț al Dunării. Am ales să înot acum deoarece polisportivul Ulise Galu organizează în acest weekend Delta Caiac Race, un eveniment deosebit ce-și are cartierul general la Green Village, unde zeci de caiaciști se vor întâlni, întrece și socializa. Este o oportunitate și pentru mine de a-mi revedea prietenii caiaciști din toată țara. Cu ocazia acestui înot nu vizez niciun fel de record. Nu doresc să mă poziționez în vârful nici unui top. Doar îmi reamintesc un motto adevărat promovat de prietenii mei, înotătorii Mihai Badea și Bogdan Zurbagiu: APA ÎNSEAMNĂ VIAȚĂ! Ori viața nu înseamnă doar cifre, timpi, viteză sau anduranță, omologări și măreție. Dimpotrivă, viața adevărată înseamnă libertatea de a înota de plăcere, bucuria de a te întâlni cu Dumnezeu în mijlocul Creației Sale, realizarea nimicniciei noastre în imensitatea fără de sfârșit al apelor deschise. De această dată înot pentru promovarea minunatei noastre țări, pentru tinerii ce au regăsit în acțiunile mele „nebune” o sursă de inspirație, pentru PRIETENIE”, ne-a destăinuit Avram Iancu.
Pentru că nu este o încercare ușoară, sportivul Avram nu va fi solitar în această nouă aventură pe Dunăre. Va avea alături, ca la fiecare din curajoasele sale curse sportive, o echipă de suport. Din aceasta vor face parte doi caiaciști care-l vor flanca pe toată perioada sesiunii de înot, dar și un reputat nutriționist, așa cum se va bucura și de sprijinul unor generoși sponsori. ”Unul este membri echipei este medicul stomatolog Marc Neculai „plutașul de pe Bistrița” care închide, pentru două zile, cabinetul de stomatologie, pentru mine, pentru prietenie, pentru plăcerea de a pluti în necunoscutul sălbatic al zonei. Celălalt este Călin Ene, experimentatul caiacist și ghid turistic de la Sulina Fabuloasă. El face parte din echipa magică din 2017, alături de care am reușit performanța unică în lume de a parcurge înot bătrânul fluviu fără costum de neopren. Alături de Călin, implicit, am înotat tot Brațul Sulina. Acum este alături de mine pentru a înota și Sfântul Gheorghe. Și va fi alături de mine și pe Brațul Chilia, la anul, dacă trăim și suntem sănătoși și dacă Domnul va fi cu noi. De asemenea, în această călătorie este alături de noi minunatul nutriționist-dietician, doamna Maria Varga din Timișoara. Și tot din Timișoara este sponsorul nostru, firma românească Viva Facilities. Tuturor, le mulțumesc pentru sprijin, efort și prietenie”, a mai spus Avram Iancu.
Succes, ”pilotului de pe Dunăre” Avram Iancu în această nouă aventură de excepție !
Foto: Arhivă