Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi a dat asigurări sâmbătă, 11 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă, că va declina propunerea făcută de noul lider al Organizației județene a PNL Hunedoara de a candida pentru un post de parlamentar în alegerile generale din decembrie și că va continua să-i reprezinte pe cetățenii din Petroșani în calitatea de primar în care a fost reînvestit la alegerile locale din 27 septembrie.
”Sunt onorat de propunerea pe care doamna președinte Vetuța Stănescu mi-a făcut-o de a candidat în alegerile parlamentare și cred că aceasta reprezintă o recunoaștere în plus a muncii pe care am depus-o în toți acești ani, atât în plan administrativ, cât și politic. Însă, de la bun început, pentru a evita orice fel de speculații pe acest subiect, vreau să fac precizarea că nu voi accepta această propunere. Rămân primar al Petroșaniului și nu voi pleca din această funcție pentru că nu vreau să-i dezamăgesc pe cei care m-au învestit cu această încredere, în special pe cei care m-au ales în funcția de primar și pe cei care m-au susținut în această campanie electorală”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Acesta a mai precizat că-și dorește să continue programul de dezvoltare al municipiului Petroșani în calitate de primar, cu responsabilitatea pe care a asumat-o deja de aproape două decenii și își exprimă convingerea că PNL îi va fi în continuare alături în aceste demersuri.
Pentru noul președinte interimar al Organizației PNL Hunedoara decizia luată de primarul Tiberiu Iacob Ridzi este una care se cere a fi respectată. Așa cum atitudinea politică a acestuia este una care merită respect deplin. ”Într-o zonă a țării cu afinități politice preponderent social-democrate, Tiberiu Iacob Ridzi este cel care a reușit nu doar să schimbe opțiunile politice ale oamenilor, ci să obțină unul dintre cele mai bune rezultate ale PNL la ultimele alegeri. Și a reușit acest lucru nu doar pentru că este un membru al PNL, ci pentru că este un primar care a demonstrat că este dedicat și serios în tot ceea ce face”, a declarat Vetuța Stănescu.
Aceasta este însă de părere că omul politic Tiberiu Iacob Ridzi are experiența și calitatea necesare de a reprezenta Valea Jiului oriunde. ”Tiberiu Iacob Ridzi a demonstrat că are calitățile unui lider, că are calitățile unui primar, că are calitățile unui bun organizator, că are toate calitățile de care are nevoie un om care să reprezinte cu adevărat Valea Jiului. De aceea, Guvernul PNL și noi, colegii săi, vom fi alături în continuare de primarul Tiberiu Iacob Ridzi, în demersurile sale pentru dezvoltarea municipiului Petroșani”, a mai spus președintele PNL Hunedoara, Vetuța Stănescu.
PNL Hunedoara desfășoară în prezent o campanie internă de depunere a candidaturilor pentru alegerile parlamentare, urmând ca propunerile să fie analizate în forurile statutare ale PNL și, după validarea acestora, să fie aduse la cunoștință publică. Președintele PNL Hunedoara apreciază că o listă completă a membrilor PNL din județul Hunedoara care-și doresc să candideze în alegerile parlamentare va fi definitivată la începutul săptămânii viitoare.