Așa cum era de așteptat, Biroul Politic Județean al Organizației PSD Hunedoara a decis ca, în alegerile parlamentare din acest an, lista candidaților Partidului Social Democrat să fie deschisă de actualul senator Cristian Resmeriță, președintele executiv al PSD Hunedoara și liderul PSD Lupeni.
”Este o mare responsabilitate pentru mine faptul că membrii PSD din întregul județ Hunedoara mi-au acordat această onoare de a deschide lista candidaților PSD pentru Senatul României și în alegerile care urmează. Împreună, vom face în așa fel încât, în perioada următoare, să prezentăm cetățenilor din Valea Jiului lucrurile bune pe care PSD le-a făcut până în prezent, dar vom face cunoscut opiniei publice din Valea Jiului și județul Hunedoara proiectele pe care le avem pentru următorul mandat, în mod special pentru cetățenii din regiunea pe care o reprezintă dar și pentru toți cetățenii României. Mulțumesc colegilor din PSD pentru încredere și le mulțumesc oamenilor pentru susținere și pentru că i-am simțit mereu aproape de mine”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță, principalul candidat al PSD Hunedoara pentru un nou mandat de senator.
Potrivit deciziei luate astăzi de forul statutar al PSD Hunedoara, candidații social-democraților din județ pentru alegerile parlamentare sunt:
- La Senat: 1. Cristian Resmeriță; 2. Ion Bădin; 3. Maria Ștefanie; 4. Valeria Filimon;
- La Camera Deputaților: 1. Natalia Intotero; 2. Ilie Toma; 3. Viorel Sălan; 4. Marius Heljiu;