Universitatea din Petroșani participă în perioada 12-13 noiembrie la întâlnirea oficială de debut a consorțiului EURECA-PRO.
Montanuniversität Leoben (Austria), Universitatea Minieră și Tehnologie din Freiberg (Germania), Universitatea din Petroșani (România), Universitatea din León (Spania), Universitatea Tehnică din Creta (Grecia), Universitatea de tehnologie Silezia (Polonia) și Mittweida University of Applied Științele (Germania) sunt șapte instituții de învățământ superior situate în șase state membre diferite ale UE care și-au unit forțele pentru a crea o Universitate Europeană puternică și unică în domeniul consumului și producției responsabile (RCP): EURECA-PRO.
”Rolul acestui consorțiu de universități europene este acela de a alinia planurile de învățământ la o serie de discipline în proporție de 80% la nivel European. Aici intră planurile de învățământ, cursurile care se țin, se fac schimburi de experiență. În cadrul acestei întâlniri împreună cu specialiști din Uniunea Europeană și rectori și specialiști în derularea de astfel de proiecte, discutăm despre dificultățile pe care le întâmpinăm în această perioadă în realizarea target-urilor impuse de proiectele europene în care suntem angrenați. Vom avea două zile de întâlniri online în cadrul consorțiului nostru universitar cu ceilalți 6 parteneri, respectiv reprezentanți ai unor universități din Spania, Germania, Austria și Polonia. Cu aceștia vom trebui să găsim soluții pentru a ne putea atinge obiectivele din acest an. Am demarat deja o parte din sarcinile pe care le aveam în proiect dar vom vedea cum le vom continua astfel încât până la sfârșitul anului calendaristic să putem atinge în integralitate aceste obiective. În funcție de evoluția proiectului ne putem trimite săptămânal mail-uri iar în cazul în care universitatea coordonatoare consider că se impune o întâlnire online o vom realiza fără nicio problemă”, a declarat prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani.