Premiile Exclusiv 2021 / Senatorul Cristian Resmeriță, ”Omul anului 2020 în Valea Jiului”

Home Stiri la zi Premiile Exclusiv 2021 / Senatorul Cristian Resmeriță, ”Omul anului 2020 în Valea Jiului”
Premiile Exclusiv 2021 / Senatorul Cristian Resmeriță, ”Omul anului 2020 în Valea Jiului”

În mod firesc într-un an electoral, dominat de dezbaterea politică, această temă a fost una care a ținut cel mai mult prima pagină a știrilor și în comunitatea locală a Văii Jiului. Aproape surprinzător, după cum putem constata la o analiză corectă, echidistantă, dacă în cea mai mare parte politicienii nu se bucură, de regulă, de încredere și simpatie din partea opiniei publice, la nivelul Văii Jiului, un parlamentar a reușit să echilibreze vizibil balanța încrederii în favoarea sa. Este vorba despre Cristian Resmeriță, senator PSD de Hunedoara. Acesta este de altfel și politicianul care a coordonat campaniile electorale pentru alegerile locale și, respectiv, parlamentare, la nivel regional, în Valea Jiului fiind, în același timp și candidat, deschizător al listei propuse de PSD pentru Senatul României.

Acesta și-a înțeles pe deplin rolul pe care-l are ca parlamentar și, în mandatul 2016-2020, ca senator, a derulat o activitate intensă la nivel parlamentar, concretizată nu doar în cele peste 35 de luări de cuvânt în plenul Senatului (în cea mai mare parte pe teme ce au vizat legile inițiate de el și problemele oamenilor din Valea Jiului și județul Hunedoara), în cele 5 întrebări și 8 interpelări parlamentare adresate membrilor Guvernului, în cele 4 interpelări adresate Primului Ministru sau aderarea la cele 5 moțiuni parlamentare depuse de echipa PSD ci, mult mai important, a reușit să ducă la bun sfârșit o seamă de legi pe care le-a inițiat și care au ca principali destinatari cetățeni ai Văii Jiului și ai județului Hunedoara, pe care-l reprezintă în Parlament. Dovadă clară în acest sens stau chiar legile care, în folclorul local, au fost denumite de beneficiari, drept ”Legea Resmeriță I”, ”Legea Resmeriță II” sau ”Legea Resmeriță III”. În fapt este vorba de o serie de legi prin care drepturile de pensie ale minerilor au fost recalculate și au crescut considerabil, prin care minerii disponibilizați de la minele care se închid pot cere dreptul la pensie la 45 de ani chiar dacă au numai 15 ani vechime în subteran sau prin care toți salariații care domiciliază de peste 30 de ani în mai multe localități hunedorene pot ieși la pensie cu doi ani mai devreme, fără penalizare.

Puțini sunt parlamentarii din ultimul sfert de secol care pot să-și consemneze o astfel de performanță la nivel parlamentar. Așa cum puțini sunt și cei în dreptul cărora, atunci când vorbim despre crezul politic și despre declarațiile politice, am putea consemna o declarație de felul următor: ”Președintele Americii, JF Kennedy, lansa într-un celebru discurs, următoarea sintagmă: ”Nu te întreba ce face țara pentru tine, ci vezi ce poți să faci tu pentru țară!” Eu cred că asta e de fapt definiția unui bun politician, să găsească modalități de a face ceva pentru țară, pentru oameni. Și eu asta am căutat să fac întotdeauna. Ce poți face, urmând acest îndemn, în Parlament ? Poți face legi. Legi bune pentru oameni, care să le facă viața mai ușoară, care să le facă dreptate și să le acorde drepturile care li se cuvin, legi pe care oamenii le doresc, le cer și le așteaptă. Eu asta m-am străduit să fac și m-a ajutat Dumnezeu ca, în bună parte, să și reușesc.” (Cristian Resmeriță pentru Ziarul Exclusiv.ro, 16.11.2020)

În plus, ca lider politic local (președinte al Organizației municipale PSD Lupeni) și regional (președinte executiv al Organizației județene PSD Hunedoara) și coordonator al campaniilor electorale derulate de echipa social-democraților în Valea Jiului în alegerile europarlamentare și prezidențiale din 2019 și în alegerile locale și parlamentare din 2020, Cristian Resmeriță își poate trece în palmaresul activității politice un incontestabil succes electoral (definitoriu pentru activitatea oricărui om politic), dacă avem în vedere faptul că toate aceste scrutine au fost câștigate, la nivel regional, detașat, de către PSD. Iar aceste lucru s-a întâmplat în condițiile în care, în ultimii doi ani, acest partid înregistrează un vizibil regres la nivel național.

Sigur că, parte a acestor rezultate, țin nu doar de modul de organizare politică al PSD în Valea Jiului, ci și de o foarte bună comunicare publică, inclusiv (sau mai ales !) prin intermediul mass-media. Și la acest capitol, Cristian Resmeriță detașându-se în mod evident. Potrivit analizei noastre, numele acestuia s-a regăsit, în cursul anului 2020, cu ritmicitate cotidiană, iar peste 75% din articolele în care numele acestuia se regăsește în media locală, sunt informații pozitive. Analiza noastră relevă totodată și faptul că, în rândul tuturor personalităților politice de la nivelul Văii Jiului, Cristian Resmeriță a avut cea mai bună prezență în mass-media în anul 2020.

Dacă mai adăugăm aici și succesul personal obținut de Cristian Resmeriță la alegerile parlamentare din decembrie 2020, care i-au adus un nou mandat în Senatul României, după ce PSD a câștigat alegerile în județul Hunedoara și după ce, în localitatea sa de domiciliu, a obținut aproape 70% din voturile alegătorilor prezenți la urne, avem tabloul (aproape) complet al unui politician care a reușit să se detașeze nu doar de restul ”plutonului” de oameni politici locali, ci a reușit să-și creeze, prin fapte și printr-o excelentă comunicare publică, o imagine pozitivă.

Pentru toate aceste motive, având în vedere caracteristica generală a anului 2020 și analiza noastră din perspectiva activității depuse de personalitățile Văii Jiului din diverse domenii și, mai ales, a modului de comunicare publică a acestora, am ajuns la concluzia că OMUL ANULUI 2020 în Valea Jiului trebuie să fie… CRISTIAN RESMERIȚĂ !