Pe fondul temerilor manifestate de reprezentanții administrațiilor publice locale din țara noastră cu privire la fondurile de care vor dispune în bugetele locale ale anului 2021, conducerea Asociației Municipiilor din România a avut marți, 12 ianuarie 2021, o întrevedere la sediul Ministerul Finanțelor Publice (cu ministrul Alexandru Nazare) și o alta, la sediul Asociația Municipiilor din România (cu președintele organizației, Emil Boc). La aceste întâlniri a participat, în calitatea sa de vicepreședinte al Asociației Municipiilor din România, și primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi.
Acesta a informat că, în urma discuțiilor pe care le consideră extrem de importante, s-au desprins câteva rezultate concrete pentru comunitățile locale, în ceea ce privește finanțarea activităților din responsabilitatea autorităților publice municipale.
Tiberiu Iacob Ridzi spune că la întâlnirea cu ministrul Finanțelor Publice, Alexandru Nazare, s-au luat câteva decizii extrem de importante, cum ar fi:
– Asigurarea finanțării de la bugetul de stat a sistemului de protecţie a copilului, a centrelor de asistenţă socială a persoanelor cu handicap, a drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizaţiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav, în cuantum de 90%, în timp ce diferența de 10% va fi susținută de la bugetele locale.
– Alocarea de la bugetul de stat a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor efectuate în cursul anului 2020 de administrațiile publice locale cu prevenirea şi limitarea pandemiei, precum și susţinerea activităţii unităţilor spitaliceşti din subordine.
– Asigurarea costurilor pentru dotarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19, precum și a cheltuielilor cu personalul medico-sanitar și auxiliar-sanitar.
– Reluarea discuțiilor pentru finalizarea redactării prevederilor Codului Finanțelor Publice Locale.
De asemenea, în urma dialogului cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, s-a mai stabilit ca sumele necesare acordării burselor majorate către elevi să fie asigurate de la bugetul de stat.
Potrivit primarului Tiberiu Iacob Ridzi, întâlnirea primarilor de municipii de la sediul Asociației Municipiilor din România a prilejuit dezbaterea unor probleme comune ale autorităților locale pentru identificarea unor soluții în vederea rezolvării unor probleme urgente și importante pentru comunitățile locale.