La sediul Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara din Deva a avut astăzi o întâlnire între conducerea ISJ, reprezentanții sindicatelor din învățământul hunedorean și reprezentanți ai Instituției Prefectului.
Întâlnirea a fost convocată de Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, în urma solicitării Sindicatului Învățământului Preuniversitar (S.I.P.) din Județul Hunedoara. La discuții au fost prezenți alături de prefectul Călin Petru Marian, subprefectul Marcel Nicolae Morar, echipa managerială a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara condusă de prof. Ilie Pârvan și, din partea sindicatelor, membrii Biroului Executiv al organizației județene și liderii tuturor organizațiilor de zonă.
În cadrul acestei întrevederi, reprezentanții Sindicatului Învățământului Preuniversitar au prezentat prefectului solicitările angajaților pe care îi reprezintă.
Acestea vizează, în principal:
* Exceptarea personalului din învățământ de la măsura înghețării salariilor în anul 2021;
* Calculul și plata corecte, prin raportare la salariul de bază în plată, a drepturilor salariale suplimentare, reglementate de Legea-cadru nr. 153/2017;
* Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă;
* Dotarea corespunzătoare a unităților de învățământ cu dispozitive și echipamente, în vederea reluării cursurilor față în față;
* Punerea la dispoziția unităților de învățământ, prin cabinetele medicale școlare, a unui număr suficient de teste rapide antigen COVID-19, atât pentru testarea săptămânală a salariaților, cât și pentru testarea elevilor/preșcolarilor care prezintă simptome specifice infecției cu SARS-COV-2;
* Finalizarea punerii în aplicare a Legii nr. 85/2016 privind plata diferențelor salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat pentru perioada octombrie 2008-13 mai 2011;
* Decontarea integrală a cheltuielilor de navetă pentru personalul din învățământ, potrivit legislației în vigoare;
* Plata integrală și la termen a tranșelor din diferențele salariale stabilite prin hotărâri judecătorești în favoarea salariaților din învățământ, conform prevederilor legale aplicabile în materie precum și plata integrală și la timp a salariilor.
În opinia prefectului Călin Petru Marian, solicitările sindicaliștilor din învățământ sunt îndreptățite, motiv pentru care acesta le-a dat asigurări liderilor de sindicat ai cadrelor didactice că va trimite, în cursul zilei de miercuri, 20 ianuarie, aceste solicitări către Ministerul Muncii. ”Consider că solicitările sunt îndreptățite iar Instituția Prefectului va face tot ce este posibil din punct de vedere instituțional ca acestea să ajungă la factorii de decizie din Guvernul României. Cu toții trecem printr-o perioadă nemaîntâlnită, complicată și dificilă. Pentru guvern, învățământul este o prioritate, de aceea vor fi găsite soluțiile necesare pentru ca profesorii și elevii să beneficieze de cele mai bune condiții pentru un act didactic performant. De asemenea, este foarte important să ne adaptăm cu toții, părinți, elevi și cadre didactice, noilor condiții de realizare a actului didactic”, a declarat prefectul Călin Petru Marian.