Alianța pentru Unitatea Românilor (AUR) cere renegocierea cu Comisia Europeană a Pactului Ecologic (așa numitul ”Green Deal”). În opinia liderilor politici ai acestei formațiuni, actualele ținte de decarbonizare, respectiv reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% în 2030 și „net zero” în 2050, sunt prea ambițioase pentru România. AUR este de părere că avem nevoie de perioade de tranziție mai generoase, precum, spre exemplu, Polonia care a avansat ca termen pentru această țintă, anul 2060.
”Considerăm prematură renunțarea prea rapidă la sectorul carbonifer, așa cum a fost agreată de guvernanții români cu Comisia. România nu e pregătită să mărească prea repede ponderea energiei din surse regenerabile, în condițiile în care avem resurse naturale proprii de combustibil fosil care, folosind tehnologii adecvate, pot servi dezvoltării”, se arată într-un comunicat de presă al AUR.
Liderii AUR sunt de părere că în această fază România poate ecologiza o serie de exploatări miniere. De asemenea trebuie retehnologizate centralele Turceni, Rovinari, Craiova (Complexul Energetic Oltenia), Mintia și Paroșeni (Complexul Energetic Hunedoara).
AUR consideră că România are nevoie de circa 2500 megawați capacități noi pe gaze naturale. Aceste centrale noi se pot crea cu fonduri europene din Mecanismul de Redresare și Reziliență și Fondurile de Coeziune pe 2021-2027. ”Apreciem că circa 3-4 miliarde euro se pot aloca în acest scop din banii europeni. Și companii românești precum Hidroelectrica și Romgaz pot face în acest sens investiții care ar fi extrem de rentabile. Gazele naturale din Marea Neagră trebuie exploatate de societăți românești. România trebuie să investească pentru exploatarea națională a acestor resurse autohtone. AUR susține și folosirea superioară a resurselor de cărbune prin tehnologii moderne precum gazeificarea. De asemenea, trebuie relansată industria petrochimică românească, pentru a folosi gazele naturale și cărbunele prin tehnologii cu valoare adăugată”, se mai arată în comunicatul de presă al AUR.