Bugetul CJH adoptat în unanimitate de consilierii județeni

Consilierii județeni au aprobat astăzi cel mai important proiect de hotărâre al anului, cel de adoptare a Bugetului local al CJH pentru anul 2021. În cifre exacte, Bugetul CJH pentru anul 2021 a fost aprobat cu 261.032,88 mii de lei, la capitolul venituri, respectiv 297.128,39 mii lei, la capitolul cheltuieli. O analiză a celor doi indicatori dezvăluie faptul că Bugetul din acest an al forului legislativ județean înregistrează un deficit de 36.095,51 mii de lei. Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram dă însă asigurări că acest deficit este acoperit integral din excedentul bugetar al anului precedent. ”Noul buget este construit astfel încât 41% din fonduri sunt alocați pentru secțiunea de dezvoltare, iar 59% pentru secțiunea de funcționare. Desigur, din nefericire, anul acesta bugetul tuturor instituțiilor publice din subordinea CJH este mai mic cu 10-15% față de anul trecut și vreau să le mulțumesc managerilor pentru soluțiile pe care, în cea mai mare parte, deja le-au găsit pentru a putea funcționa fără probleme în acest an”, spune Costel Avram.

Acesta remarcă faptul că proiectul de buget pe care conducerea executivă a CJH l-a propus a fost adoptat în unanimitate de consilierii județeni, fapt care demonstrează că atunci când este vorba de chestiuni importante pentru comunitatea noastră, politica și orgoliile pot fi lăsate deoparte. ”Tocmai de aceea, vreau să le mulțumesc consilierilor județeni și-i asigur că vom administra cu responsabilitatea cuvenită acest buget. Responsabilitate este, de altfel, termenul în care am, realizat întreaga construcție bugetară din acest an, astfel încât, în ciuda faptului că fondurile sunt mai mici și avem și un deficit, vom putea asigura funcționarea aparatului administrativ al CJH și a instituțiilor din subordine, dar vom putea asigura și continuarea investițiilor în dezvoltarea județului Hunedoara”, a mai spus Costel Avram.

Administratorul public al județului Hunedoara consideră că, dincolo de garantarea bunei funcționări a întregii administrații județene și a instituțiilor din subordine, cel mai important lucru este că există ”prinși” în buget bani și pentru continuarea investițiilor de la Casa de Cultură din Hunedoara, de la Castelul Nopcsa, pentru investițiile de la drumul județean din Ținutul Pădurenilor ,drumul județean din comuna Buceș, pentru cofinanțarea lucrărilor la drumul din Parâng. De asemenea, foarte important în opinia acestuia este că au putut fi asigurați cei  8 milioane de lei necesari pentru cofinanțarea proiectelor europene aflate în derulare sau depuse spre finanțare. ”Vreau să vă asigur că vom face în așa fel încât să utilizăm cu chibzuință fondurile CJH, astfel încât la finalul acestui an, când vom trage linie, să putem vedea că am funcționat corespunzător, dar mai ales, că am reușit să continuăm programul de dezvoltare al județului Hunedoara”, a mai spus, în concluzie, administratorul CJH, Costel Avram.